O logodnă foarte lungă
este ultimul roman al scriitorului francez Sébastien Japrisot, cel care a fost
comparat cu Graham Greene. Cartea a apărut la editura Nemira în traducerea
Mihaelei Stan. Este o operă scrisă în patru ani, iar acest lucru se observă din
construcția subiectului și a personajelor. Scriitura este atât de veridică
încât pare că cititorul ia parte la acțiune, sensibilitatea subiectului fiind cea
care atrage cititorul în jocul subtil al lecturii.
Cartea
spune povestea de dragoste dintre Mathilde și Manech, însă în prim plan este
conturarea ororilor din război. Eroina romanului nu vrea să creadă că
logodnicul ei este mort pe front și pornește o investigație pe cont propriu
care scoate la iveală cele mai crunte scene din război. Manech, împreună cu alți
patru camarazi, s-au automutilat cu gândul că vor fi eliberați și lăsați să
plece la familiile lor. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și
cei cinci ajung să fie condamnați și trimiși în Picardia înzăpezită, în
tranșeele inamicului, având șanse mici de supraviețuire.
Căutarea
lui Manech se dovedește a fi grea, însă personajul feminin impresionează
cititorul prin curajul pe care îl are și prin determinarea de care dă dovadă
strângând toate informațiile necesare care o fac să recompună întreaga poveste
pas cu pas, ca într-un puzzle.
Mathilde
îl iubește pe Manech, iar el o iubește pe Mathilde atât de mult încât ea este
convinsă că, dacă ar fi murit după cum susține un bărbat care a reușit să scape
din război, ar fi știut cumva. Eroina de numai nouăsprezece ani întreține o
corespondență cu iubitele și soțiile celor care au fost implicați în război, de
la care află diverse informații pe care le notează cu atenția unui detectiv.
Cu bustul plecat înainte,
agățată cu o mână de fotoliu, iar cu cealaltă mângâind mahonul lădiței de la
Manech, Mathilde le spune coborând vocea, ca să le atragă mai bine atenția: În
această cutie se găsește istoria uneia dintre viețile mele. Și vedeți voi, o
povestesc la persoana a treia, ca și cum aș fi altcineva. Știți de ce? Fiindcă
mi-e frică și mi-e rușine că atât pot eu și că nu voi ajunge la capăt.
(Japrisot, 2018:135)
Cititorul
trebuie să știe că lectura acestei opere nu este ușoară și se aseamănă și ea cu
rezolvarea unui puzzle. De asemenea, romanul este o adevărată pledoarie pentru
iubire, acel sentiment care te leagă irevocabil de o anumită persoană. Mai
presus de toate dragostea înseamnă sacrificu, răbdare și curaj.
Oare
reușește Mathilde să îl găsească pe Manech? Dacă îl va găsi, totul va fi ca la
început sau războiul a reușit să distrugă destinul unor tineri la început de
drum? Toate răspunsurile le veți găsi în carte.
