sâmbătă, 31 august 2019

O logodnă foarte lungă de Sébastien Japrisot



O logodnă foarte lungă este ultimul roman al scriitorului francez Sébastien Japrisot, cel care a fost comparat cu Graham Greene. Cartea a apărut la editura Nemira în traducerea Mihaelei Stan. Este o operă scrisă în patru ani, iar acest lucru se observă din construcția subiectului și a personajelor. Scriitura este atât de veridică încât pare că cititorul ia parte la acțiune, sensibilitatea subiectului fiind cea care atrage cititorul în jocul subtil al lecturii.  
Cartea spune povestea de dragoste dintre Mathilde și Manech, însă în prim plan este conturarea ororilor din război. Eroina romanului nu vrea să creadă că logodnicul ei este mort pe front și pornește o investigație pe cont propriu care scoate la iveală cele mai crunte scene din război. Manech, împreună cu alți patru camarazi, s-au automutilat cu gândul că vor fi eliberați și lăsați să plece la familiile lor. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și cei cinci ajung să fie condamnați și trimiși în Picardia înzăpezită, în tranșeele inamicului, având șanse mici de supraviețuire.  
Căutarea lui Manech se dovedește a fi grea, însă personajul feminin impresionează cititorul prin curajul pe care îl are și prin determinarea de care dă dovadă strângând toate informațiile necesare care o fac să recompună întreaga poveste pas cu pas, ca într-un puzzle.
Mathilde îl iubește pe Manech, iar el o iubește pe Mathilde atât de mult încât ea este convinsă că, dacă ar fi murit după cum susține un bărbat care a reușit să scape din război, ar fi știut cumva. Eroina de numai nouăsprezece ani întreține o corespondență cu iubitele și soțiile celor care au fost implicați în război, de la care află diverse informații pe care le notează cu atenția unui detectiv.
Cu bustul plecat înainte, agățată cu o mână de fotoliu, iar cu cealaltă mângâind mahonul lădiței de la Manech, Mathilde le spune coborând vocea, ca să le atragă mai bine atenția: În această cutie se găsește istoria uneia dintre viețile mele. Și vedeți voi, o povestesc la persoana a treia, ca și cum aș fi altcineva. Știți de ce? Fiindcă mi-e frică și mi-e rușine că atât pot eu și că nu voi ajunge la capăt. (Japrisot, 2018:135)
Cititorul trebuie să știe că lectura acestei opere nu este ușoară și se aseamănă și ea cu rezolvarea unui puzzle. De asemenea, romanul este o adevărată pledoarie pentru iubire, acel sentiment care te leagă irevocabil de o anumită persoană. Mai presus de toate dragostea înseamnă sacrificu, răbdare și curaj.
Oare reușește Mathilde să îl găsească pe Manech? Dacă îl va găsi, totul va fi ca la început sau războiul a reușit să distrugă destinul unor tineri la început de drum? Toate răspunsurile le veți găsi în carte.