marți, 6 aprilie 2021

BOOKTALK - CĂRȚILE PREFERATE ALE ELEVILOR

 






Jorge Louis Borges își imagina Paradisul precum o bibliotecă. Ei bine, sunt perfect de acord, însă de când sunt profesoară cred cu tărie că trebuie să atrag în acest univers al lecturii cât mai mulți elevi, iar atunci nu voi fi niciodată singură în bibliotecă.

Odată ce învățământul și-a găsit o nouă casă în online, clubul de lectură organizat de mine s-a mutat și el în acest spațiu, descoperind o serie de avantaje, întrucât ne este mai ușor să planificăm o întâlnire pe Classroom/Meet decât ne era înainte, la școală.  

Ne-am hotărât că vom petrece prima zi de vacanță discutând despre cărți și, mai ales, despre operele preferate. Elevele participante de la Colegiul Național „Spiru Haret” au scos la iveală într-o prezentare Power Point toate cărțile pe care le îndrăgesc, astfel încât să stârnească curiozitatea celorlalți participanți.

Sara, Clara, Francesca și Claudia vă recomandă câte o operă interesantă care să vă atragă atenția și să vă deschidă apetitul pentru lectură.

Proscrișii de S.E. Hinton




Sara-Maria M. ne recomandă romanul Proscrișii, scris de autoarea S.E. Hinton la vârsta de doar 15 ani. Sursa de inspirație este reprezentată de confruntarea dintre două găști rivale de la liceul „Will Rogers” din Oklahoma.

Punctele forte ale romanului sunt: construcția acțiunii și a personajelor, dar și aspectele tematice abordate precum: conflictele dintre clasele sociale, prietenia asociată cu empatia, curajul, loialitatea și, desigur, caracterul de bildungsroman al operei. Mai mult, Sara ne precizează că lectura este una ușoară și departe de a fi una plictisitoare.

Trebuie să recunosc că nu am citit încă romanul și îi mulțumesc Sarei că l-a prezentat, întrucât mi-a stârnit curiozitatea de a vedea cum evoluează acțiunea.

Citatea care să-ți ajungă la inimă

Nu era corect ca Socii să aibă totul. Eram la fel de buni ca ei; nu era vina noastră că ne născuserăm Unsuroși.

Poate că, la urma urmei, cele două lumi diferite în care locuiam nu erau atât de diferite. Vedeam același asfințit.

În șaisprezece ani pe străzi poți învăța multe. Dar numai lucruri greșite, nu lucruri pe care îți dorești să le înveți. În șaisprezece ani petrecuți pe străzi vezi multe. Dar numai priveliști triste, nu priveliști pe care îți dorești să le vezi.

Trebuie să fim în stare să rămânem uniți, indiferent de ce s-ar întâmpla. Dacă nu ne avem unul pe celălalt, atunci nu avem nimic. – Sodapop, fratele lui Ponyboy.

 Caraval de Stephanie Garber




Clara-Maria C. a afirmat cu mare sinceritate că nu poate să aleagă o operă preferată, deoarece este ca și cum ai avea un copil preferat, acest lucru nefiind posibil. Astfel, ea a ales opere care se încadrează în cele trei categorii preferate: thriller, fantasy și romance.

Cartea care mi-a atras atenția este bineînțeles una fantasy, deoarece am o mare pasiune pentru acest tip de opere.

Caraval, Legendar și Finalul de Stephanie Garber reprezintă o serie preferată de foarte mulți adolescenți atrași de lumea fantasy. Operele evidențiază un sistem magic unic și importanța relațiilor de familie, personajele centrale fiind două surori: Scarllet și Tella. De asemenea, autoarea reliefează o adaptare interesantă a circului, ca loc care atrage misterul și fascinația privitorilor. Mai mult, tema iubirii este și ea un aspect important, așa că pregătește-te să lecturezi un fantasy-romance.

Citate care să-ți ajungă la inimă

Visele care devin realitate pot fi frumoase, dar, de asemenea, se pot transforma în coşmaruri când oamenii nu se trezesc.

Speranţa este un lucru puternic. Unii spun că este o magie complet diferită. Evazivă, greu de reţinut. Dar nu este nevoie de multă.

Opriți trenul de Geraldine McCaughrean și Copiii bolnavi de părinți de Anne Ancelin Schützenberger; Ghislain Dovreode 






Francesca și Claudia C. ne recomandă Opriți trenul de Geraldine McCaughrean și Copiii bolnavi de părinți de Anne Ancellin Schutzenberger.

Opriți trenul este un roman care are în prim-plan un personaj feminin, pe Crissy Sissney, o fată care învață că orice este posibil chiar și în momentele care i se par fără speranță. De asemenea, opera nu este doar despre Crissy, ci și despre ceilalți oameni care știu că trebuie să lupte pentru a-și face o viață mai bună într-un oraș care abia lua naștere, Florence din statul Oklahoma.

Elevele precizează că cea mai importantă lecție de viață care se desprinde din această operă este că o societate are șanse să se dezvolte doar atunci când fiecare om își înțelege propriul rol în cadrul unui organism viu, pentru care trebuie să lupte.

Opera nonficțională și psihologică Copiii bolnavi de părinți abordează un subiect sensibil și anume felul în care traumele din copilărie pot lăsa urme adânci în sufletul copilului și, mai apoi, pot genera disfuncționalități în viața de părinte.

Aceste cărți sunt foarte interesante și mă bucur că a fost prezentată inclusiv o lucrare cu tematică psihologică.

 


Lectură plăcută!

 

 

 

 

 

vineri, 2 aprilie 2021

Dosarul Popcorn: Primul caz al Detectivilor Aerieni de Ana Rotea

 



Din 2014, de când scriitoarea Ana Rotea a câștigat Trofeul Arthur, ediția a IV-a, opera Dosarul Popcorn: Primul caz al Detectivilor Aerieni atrage tot mai mulți cititori de toate vârstele, impresionând prin umor și, mai ales, prin inocența personajelor, copiii care-și doresc să iasă din cotidianul anost al betoanelor din oraș și să trăiască aventura vieții lor investigând un caz, chiar și dispariția unui porcușor de Guineea.

            Dosarul Popcorn: Primul caz al Detectivilor Aerieni debutează cu o descriere interesantă a autoarei Ana Rotea, prezentată drept o excelentă povestitoare, aspect care este garantat apoi după lectura acestui volum: „a fost mai întâi povestitoare. (...) Toată copilăria ei le-a povestit fraților, dar și copiilor de afară, în timpul pauzelor de la joacă, tot ce citea sau își imagina, tot ce era frumos de povestit: despre copii și adulți, despre animale și lucruri”. 

            Dacă titlul romanului v-a așternut zâmbetul pe buze, atunci trebuie să știți că întreaga operă conține pasaje extrem de amuzante care îi vor binedispune atât pe copii, cât și pe adulți.

            Dosarul Popcorn este un roman polițist, iar detectivii... ei bine, aceștia sunt niște copii simpatici, prieteni care hotărăsc să investigheze un caz unic în cartier și anume dispariția lui Popcorn, porcușorul de Guineea al lui tanti Geta, vecina de la etajul 4, care trăiește o adevărată dramă.

            Copiii adoptă nume expresive care să amintească de câțiva detectivi binecunoscuți: Marlău, Gesiflecer, Bolumbo, Scupidu și Șerloc. Aceștia adună probe, investighează orice suspect, de la cea mai bună prietenă a Getei, până la patronul restaurantului chinezesc unde obișnuia stăpâna porcușorului să mănânce, comportându-se de fiecare dată ca niște profesioniști, în ciuda vârstei de 11, respectiv 4 ani.

            Cum lucrurile nu sunt niciodată simple, Detectivii Aerieni sunt amenințați de o gașcă rivală, Fafeflafi, care dorește să dea de urma animalului de companie înaintea detectivilor noștri.

            Oare Detectivii Aerieni vor fi cei câștigători sau Fafeflafii vor găsi mai repede indiciile și, desigur, pe preaiubitul Popcorn?

Citate care să-ți ajungă la inimă

„Aceasta este o aventură reală, despre copii normali. Bine, normali, dar deosebiți, mi se atrage atenția. Ce-mi atrage atenția? Chiar eroii acestei cărți. Stau cu toții pe capul meu, pentru că le-am promis să scriu cartea aventurii lor estivale. Sincer, deja regret serios că m-am băgat în treaba asta, mai ales că voi fi plătită în caramele cu aromă de fructe, iar eu am probleme cu dinții. (Rotea, 2020:5)

„Următoarea dimineaţă l-am încredinţat pe Şerloc trupei de detectivi care mi s-a prezentat punctual la uşă. De fapt, la uşă ajunsese la ora stabilită doar Ada Gesicaflecer. Pe trepte cobora în grabă Teo Marlău potrivindu-şi pălăria de pai, iar de undeva de mai sus se auzeau tropăielile şi săriturile peste trepte ale fraţilor Bobo Bolumbo şi Bibi Scupidu. Şerloc i-a primit plin de bucurie, lătrând şi sărind în jurul lor ca şi când ar fi redevenit căţeluş. Am fost curioasă să aflu mai multe despre aventura lor isteaţă de detectivi, dar mi-au pus imediat în vedere că „ancheta este încă în desfăşurare” şi nu îmi pot divulga nimic. Inutil de adăugat că nici de la prietenul meu Şerloc nu scosesem mai multe. Mi s-au promis însă relatări complete după ce-l găsesc pe răpitorul lui Popcorn.


        Echipa detectivilor aerieni a pornit încrezătoare către grădina Ginei, după ce vecina tanti Geta le-a confirmat că prietena ei grădinăreasa acceptase să le răspundă la întrebările despre porcuşorul dispărut. Înţeleseseră unde era grădina: Strada Recoltei nr. 13, un drum prăfuit de ţară de la marginea oraşului, de-a lungul căruia se înşirau grădinile mai multor orăşeni. Până la grădină însă nu au avut parte de o uşurică plimbare de dimineaţă, cu ciripit de păsărele şi raze de soare jucându-se printre frunzele pomilor. La cel de-al treilea cornet care l-a nimerit pe Marlău în ceafă, şeful echipei de detectivi a trebuit să admită:


— Suntem urmăriţi.


— Zici tu? l-a ironizat Gesicaflecer. Oare care dintre mesajele de pe cornete te-a convins? Ăsta cu „Suntem cu ochii pe voi” sau ăsta cu „Vă urmărim pas cu pas”?


— Hm... a ignorat-o Marlău desfăcând şi cel de-al treilea cornet încasat. Aici scrie: „Adevăraţii detectivi aerieni suntem noi.” Noi, adică ei, urmăritorii! Dar cum îndrăznesc ăştia! Cine sunt, măi, ăştia care ne fură numele?


— Uite, scrie aici, i-a reamintit Gesicaflecer. Îşi spun Fafeflafi.


— Vlafefavii ăştia! a pufnit Marlău. Bolumbo, ce ai mai aflat despre ei? Ai ceva nou de raportat?


— Fa-fe-fla-fi! a intrat în transă Bolumbo. Specia nouă de copii care locuieşte acum la etajul 6 al blocului nostru, vizavi de apartamentul meu. Nu sunt mutaţi de-a binelea, ci sunt în vizită la rudele lor, pe timp de vară. Sunt tripleţi, nu dintr-aceia identici, dar oricum îţi dai seama că-s fraţi, că seamănă prea tare. Trec în clasa a V-a în toamnă. Numele provine de la primele litere ale numelor lor: Fa de la Fabiana, şefa lor, care e şi cea mai înaltă, Fe de la Fergus, fratele lor, care este... băiat, Fla de la Flavia, cea care e mai firavă, Fi de la Fifi, monstrul cu ochi verzi care le este pisică! Fafeflafi vor să se impună în blocul nostru şi nu se vor da înapoi de la nimic pentru a reuşi. Vor să preia Dosarul Popcorn!


— Mamă! s-a mirat Teo Marlău admirativ. Ai aflat destule, dar cum ai reuşit?”

 

joi, 25 martie 2021

20.000 de leghe sub mări - Jules Verne

 




Pe Jules Verne l-am descoperit încă din clasa a V-a, în lista de lecturi de la școală, iar titlurile operelor sale erau cu adevărat atractive pentru o fetiță de 11 ani care citea cam tot ce îi pica în mână.

Îmi amintesc și acum că prima carte a acestui autor, citită de mine, a fost 20.000 de leghe sub mări, îndrăgostindu-mă iremediabil de personaje, dar și de acțiunea prezentată... Știuse autorul să pună într-o operă cele mai interesante ingrediente pentru a te determina să nu mai lași cartea din mână și să te scufunzi în universul ficțional.

Mă fermeca misterul căpitanului Nemo, care rupsese orice legătură cu societatea și hotărâse să își creeze propriul univers la bordul lui Nautilus, submarinul său construit ingenios, un microunivers foarte bine pus la punct. Inteligența profesorului Aronnax, dar și curajul de a se aventura în călătoria vieții sale pe Nautilus, reprezentau alte puncte cheie ale cărții. Țin minte și acum că așteptam cu sufletul la gură să aflu ce mai descoperă aceste personaje pe fundul mărilor, de la frumoasele bariere de corali, la frumoasa și uimitoarea Atlantida. Vedeam cu ochii minții tot decorul acestor secvențe memorabile și, câteodată, mă ardea curiozitatea să aflu de unde a avut autorul atâta imaginație și cunoștințe tehnice revoluționare pentru perioada în care a fost scris romanul.

Fără îndoială că această carte mi-a marcat copilăria și, de curând, am recitit-o din curiozitatea de a vedea cum o voi percepe acum, din postura de profesoară. Mi s-a părut la fel de fascinantă, nu pot spune că nu îi găsesc mici scăpări de tehnică literară, dar acestea nu alterează gustul lecturii.

Curiozitatea nativă a personajelor este o trăsătură tare interesantă și cred că orice om ar trebui să o internalizeze, iar în cazul meu să o insuflu elevilor, indiferent de vârsta lor. Răbdarea profesorului Aronnax, aflată în antiteză cu cea a lui Ned Land, meticulozitatea acestuia și pasiunea cu care vorbea despre orice aspect, fie el științific sau istoric, reprezintă un alt aspect pe care l-am redescoperit cu drag.

În cazul în care v-am făcut curioși să (re)pășiți la bordul submarinului Nautilus, atunci găsiți ediția din imagine pentru a vă bucura și de ilustrațiile care oglindesc din când în când universul ficțional.

 

marți, 23 februarie 2021

Val și Cetatea Sufletelor de Ana Alfianu

 




Ana Alfianu este o artistă în adevăratul sens al cuvântului. A urmat studii care au drept profil arta plastică și decorativă, iar pe lângă talentul pe care îl are în acest domeniu, stăpânește și puterea cuvintelor, modelând noi universuri ficționale.

         Val și Cetatea Sufletelor de Ana Alfianu a apărut în anul 2017, la editura Humanitas Junior, fiind o definire metaforică a copilăriei, dar și a vieții în sine. Timpul stă în loc pentru ca cititorul să empatizeze cu personajele și să își reamintească de frumoasa perioadă a copilăriei. Cartea este ilustrată cu măiestrie de către autoare, iar imaginile sunt o încântare, evidențiind imaginație, delicatețe și sensibilitate. 

Val și Cetatea Sufletelor este o carte minunată atât pentru copii, cât și pentru adulți, avându-l în prim-plan pe Val, un băiat de 10 ani care este un mare visător, ca orice copil.

Acesta își dorește din tot sufletul să ajungă în Cetatea Sufletelor, deoarece este convins că acolo se va reîntâlni cu bunicul său și că poate îl va readuce acasă. Ceea ce nu știe Val este că nimeni nu se mai întoarce din această cetate și, în plus, este foarte greu să ajungi acolo. Călătoria lui Val devine una inițiatică, în care se va descoperi pe sine și va înțelege mai bine felul în care este construită lumea. Marea trecere este și ea o parte importantă din parcursul unei ființe, un moment încărcat de mister, iar Val trebuie să descopere acest aspect.

Ambițios din cale afară, Val o întâlnește pe Malila, țestoasa zburătoare și prietenoasă, care dorește să își revadă frații dispăruți tot în Cetatea Sufletelor, astfel acceptând să pornească în această minunată aventură împreună cu Val.

Drumul lor nu este unul ușor, iar pe parcurs descoperă puterea cuvintelor, cele care pot construi un nou univers, dar și puterea viselor. De asemenea, Val și Malila află despre cât de importantă este ascultarea, dar și despre armonia pe care muzica o readuce spiritului.

De departe, secvența mea preferată este cea care descrie momentul când cei doi ajung în fața Eleicalavorturna și află despre puterea vindecătoare a poveștilor. Înțeleapta caracatiță le utilizează drept panaceu, iar rănile sufletului își găsesc alinare, până la urmă, iar Val și Malila se confruntă tot cu o durere profundă, determinată de pierderea persoanelor dragi. Mărita Ela îi va ajuta să își înceapă aventura spre Cetatea Sufletelor.

Pădurea Tăcerilor, Insula Apelor și Palatul Lunii reprezintă doar câteva spații fantastice în care Malila și Val ajung, descoperind de fiecare dată o nouă lecție de viață.

 

Un fragment care să îți stârnească curiozitatea:

         „Fiecare vietate de aici are cântecul sau poezia sa, pe care nu le poate uita niciodată. Pe măsură ce înaintează în vârstă, vietatea învață cântece și poezii noi sau le compune ea însăși, dacă are har. (...) Apoi, într-o zi, când se simt pregătiți, pleacă în lume purtându-și cântecul. Nu au o țintă anume. Cântecul sau poezia îi îndreaptă acolo unde este nevoie de ei, mai sigur decât cea mai precisă busolă.” (Alfianu, 2017:92)

,,Val, Cetatea Sufletelor nu este o cetate a Spațiului, ci a Timpului. Nu este un oraș pe hartă, ci un moment, o Oră potrivită la care ajunge fiecare când îi e sortit.” (Alfianu, 2017:100)

 

duminică, 14 februarie 2021

Istoria albinelor de Maja Lunde

 




Istoria albinelor este un roman pe care l-am cumpărat încă de la apariția sa, dar pe care l-am citit abia acum, simțind că este momentul să îl scot din bibliotecă, să troneze pe noptieră și apoi să îl iau cu mine în geantă indiferent de locul în care mergeam, sperând să găsesc câteva momente pentru a mai lectura câte puțin din el.

Precizez încă de la început că, dacă nu ești un cititor căruia să îi placă să lectureze opere care urmăresc trei firuri narative distincte și, desigur, personaje care nu fac parte din același context istoric sau cultural, atunci cartea nu te va impresiona.

Maja Lunde, scriitoare norvegiană, alege să scrie un roman tare interesant, care urmărește povestea a trei personaje foarte diferite. Veți face cunoștință cu William, cu George și cu Tao.

William trăiește în Anglia anului 1852 și vrea să inventeze un stup revoluționar, căpătând astfel faimă și considerând că va fi prețuit ceva mai mult de către copiii săi. Desigur, când ești stăpânit de o mândrie aparte, e posibil ca destinul să nu fie de partea ta și să afli că nu ești primul cercetător, iar acest lucru să îți dea complet existența peste cap.

George este cel de-al doilea personaj și trăiește în anul 2007. El face parte dintr-o familie cu tradiție în domeniul apiculturii și se confruntă mereu cu problema industrializării metodelor prin care se obține mierea. Își dorește atât de mult să lase moștenire afacerea pentru fiul său Tom, încât uită de nevoile acestuia și că nu poți impune unei persoane un dat în viață. Tom este interesat de finalizarea studiilor universitare, fiind încurajat de profesorul său să devină ziarist.

George se confruntă și cu fenomenul Collapse Colony Disorder (mai multe informații despre acest fenomen puteți citi aici: https://www.epa.gov/pollinator-protection/colony-collapse-disorder) care îi pune afacerea la pământ, dar speranța sa rămâne în Tom. Oare va putea să revitalizeze toată activitatea, deși nu este la fel de pasionat de apicultură ca tatăl său?

Tao, personajul feminin care trăiește în China anului 2098, este o mamă devotată care vrea ca fiul ei să își desăvârșească educația și lucrează zi lumină, făcând polenizarea manual, deoarece albinele au dispărut complet. Acesta din urmă este un univers distopic, iar fiul ei suferă un accident, astfel încât autoritățile îl vor despărți de mama lui într-un mod inexplicabil. Tao vrea cu orice preț să îl găsească și să afle de ce i-a fost luat.

 

Aspecte interesante:

 

1.     Cartea este o metaforă despre viață. O familie poate fi, până la urmă, un stup de sine stătător, fiind tare important felul în care se fundamentează relațiile atât dintre soți, cât și dintre părinți și copii;

2.     Apar numeroase informații despre domeniul apiculturii, majoritatea necunoscute de mine, înainte de a citi opera;

3.     Evoluția personajelor este atât de diferită, încât nu ai cum să te plictisești;

4.     Poate fi propusă și liceenilor, care vor descoperi trei lumi ficționale diferite, dar interesante;

5.     Poate ar trebui să privim mai atent la natura care ne înconjoară și la acțiunile noastre.

 

 Fragmente care să îți stârnească curiozitatea:

Recipientul mic de plastic era plin de aurul turnat, măsurat și împărțit cu precizie, în cantități fixe, fiecăreia dintre noi, la începutul zilei de lucru. Imponderabilă, încercam să transfer cantități invizibile din recipient spre pomi. Fiecare floare trebuia polenizată cu micuța pensulă din pene de găină, de la găini crescute tocmai în acest scop. Orice alte pene artificiale din fibră de sticlă nu s-au dovedit a fi nici pe departe la fel de eficiente. S-au făcut, iar și iar, nenumărate testări, că doar aveam destul timp la dispoziție în districtul meu, unde tradiția era păstrată de peste o sută de ani. Albinele dispăruseră deja în anii 1980, dinainte de Colaps, fiind ucise de stropirea pomilor. După câțiva ani, când s-a renunțat la stropit, albinele au revenit, însă polenizarea artificială era deja pe rol, iar rezultatele erau net superioare, în ciuda faptului că activitatea necesita extrem de mulți oameni și multe mâini. Și-apoi, când a venit Colapsul, districtul meu a avut cel mai mult de câștigat în contextul concurenței. S-a dovedit a fi în avantajul nostru să fim noi țara care a poluat cel mai mult. Am fost prizonierii poluării și, prin urmare, am fost și primii la polenizarea manuală. Am fost salvați de un paradox.

M-am întins cât de mult am putut, fără să ajung însă la floarea cea mai de sus. Era cât pe ce să renunț, dar știam c-aș fi fost penalizată, așa c-am mai încercat o dată. Ni se scădea salariul dacă foloseam mult prea repede polenul din cutie. Sau dacă foloseam prea puțin. Rezultatul muncii era invizibil. Când, la sfârșitul zilei, ne dădeam jos din pomi, nu era nimic altceva care să dovedească strădania zilei în afară de cruciulițele desenate cu creta pe trunchiurile pomilor, de preferat patruzeci de cruciulițe în fiecare zi. Abia odată cu venirea toamnei, când copacii erau încărcați de fructe, devenea limpede unde se muncise bine. Dar, până atunci, nimeni nu mai ținea minte cine și ce pomi polenizase.

(Istoria albinelor, Lunde 2019:7-8)

 

 

 


joi, 28 ianuarie 2021

Învățare de Tara Westover

 

    


       Cartea Învățare a apărut în biblioteca mea în perioada în care urmam cursurile universitare de master, în cadrul căruia m-am specializat în domeniul educației și didacticii filologiei. Am avut un curs extrem de interesant despre Managementul educațional, unde primeam foarte multe recomandări ce aveau în vedere opere nonficționale care tratau diverse aspecte ale educației, printre care și opera scrisă de Tara Westover. Ceea ce m-a atras la această carte este faptul că prezintă povestea de viață a autoarei, parcursul ei spre educație și drumul anevoios către realizarea acestui obiectiv.

Tara Westover face parte dintr-o familie de mormoni fundamentaliști, iar tatăl se pregătea constant pentru Apocalipsă și nu credea că proprii copii trebuie să aibă acces la educație.  De asemenea, încrederea în medici nu exista, iar, de cele mai ori, mama era cea care le pregătea diverse leacuri din plante.

Tara a simțit dintotdeauna că nu împărtășește aceeași gândire și și-a dorit cu ardoare să urmeze calea educației. Prinde foarte multă încredere în momentul în care un frate de-al ei, Tyler, se desparte de familie și alege să urmeze cursurile școlii, iar cartea surprinde numeroase reflecții care au în prim-plan un conflict interior puternic, determinat de imposibilitatea de a accede la o învățare superioară din cauza credințelor acestei familii.

Desigur, opera surprinde și momente tensionate, poate mai greu de citit sau de înțeles, deoarece noi nu am cunoscut o asemenea realitate.

Din punctul meu de vedere, cea mai interesantă parte este cea în care Tara ajunge să fie acceptată în cadrul unor studii academice, demonstrând curaj și hotărâre. Inteligența, intuiția, dar și dorința constantă de a afla mai multe despre lume, despre istorie, sunt câteva trăsături importante pentru Tara, care dovedesc că atunci când există curaj și dorință, nimic nu poate sta în calea învățării.

Inițial, este admisă la Brigham Young University și descoperă un nou univers, având o poftă de cunoaștere deosebită, dorindu-și să afle cât mai multe și șocându-și pe alocuri colegii pentru că nu era la curent cu multe aspecte care țin de istorie, nu știa ce a reprezentat Holocaustul, dar punea mereu întrebări profesorilor pentru a-și clarifica noțiunile. Ascensiunea este spectaculoasă, iar ambiția o determină să se perfecționeze, reușind chiar să obțină un doctorat în istorie la prestigioasa universitate Cambridge, însă parcursul său nu a fost deloc ușor.

Până la urmă, această carte este o lecție de viață, o definire a ceea ce înseamnă învățarea în adevăratul sens al cuvântului. Învățarea înseamnă să pui întrebări, să nu îți fie rușine cu ceea nu știi. Altfel, de ce am mai participa la cursuri, de ce ar exista instituții abilitate care să ne formeze, să ne prezinte universul într-un mod autentic?

Învățarea stă în mâinile tale și, dacă alegi această cale, trebuie să știi că drumul este greu, însă va fi încununat cu satisfacția că ai făcut tot ceea ce a fost posibil pentru a te desăvârși din punct de vedere intelectual. 

 

Citate interesante:

 „Când privesc în urmă, îmi dau seama că aceasta a fost educaţia mea, cea care a contat: orele petrecute la un birou care nu era al meu, în care mă chinuiam să-mi însuşesc frânturi de viaţă mormonă, imitând un frate care mă părăsise. Dobândeam astfel o aptitudine esenţială: răbdarea de a citi lucruri pe care nu le înţelegeam încă.”

„Să recunoști nesiguranța înseamnă să recunoști slăbiciunea, neputința și să crezi în tine, în ciuda amândurora. Este o nestatornicie, dar în nestatornicia asta se ascunde o putere: hotărârea de a trăi în mintea ta, nu într-a altuia.”

sâmbătă, 5 septembrie 2020

INSTAGRAMUL, MIJLOC DE PROMOVARE A LECTURII

 



George R.R. Martin evidențiază că un cititor trăiește o mie de vieți înainte de a muri. Cel care nu citește niciodată, trăiește doar una. Pentru Jorge Luis Borges, reprezentant de seamă al realismului magic, Raiul se definea ca o bibliotecă: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră că ar fi o grădină, alții și-l pot închipui ca un palat, eu l-am imagint întotdeauna ca o bibliotecă”. Pentru un profesor de limba și literatura română este o adevărată provocare să determine un elev să citească și să descopere acest paradis al lecturii. Cu multă perseverență și creativitate, va reuși.

Rețelele de socializare pot fi un aliat important dacă dorești să promovezi literatura în rândul elevilor. Am ales Instagramul pentru acest obiectiv și cred că a fost cea mai inspirată idee, deoarece este la îndemâna oricărui adolescent din ziua de azi. Numele paginii, intalnireculiteratura, a venit natural deoarece, în principiu, mă adresez elevilor de liceu, deși am în plan să abordez și literatura potrivită pentru cei de gimnaziu. Marea bucurie a fost când această pagină a început să fie urmărită și de alți elevi, din toată țara.

Este un proiect care progresează în timp, în luni, în ani de zile, prin urmare nu este o pagină destinată să strângă mii de like-uri instant. Nici nu mă aștept la acest lucru. Ea trebuie să ajungă la inimile elevilor și, cel mai important, să îi determine să citească. Poate printre recomandările mele se găsește acea carte care poate schimba viziunea cuiva despre lectură.

De multe ori, am ținut cont și de cărțile pe care le vedeam apreciate de elevi în pauze. Acele cărți pe care și le prezentau unii altora cu mare patos. Așa am ajuns să le citesc, să le analizez și să îmi dau seama care sunt motivele pentru care au atât de mult succes. Spre exemplu, printre acestea se numără seria Regina roșie de Victoria Aveyard.

Cărțile propuse explorează o varietate tematică, unele dintre ele evidențiază lumi fantastice, distopii, scenarii polițiste, altele propun experiențe de viață inedite, iar lista continuă. 

Beneficiile unui asemenea proiect sunt:

1.      Inspiri bucuria lecturii;

2.      Citești și analizezi opera din perspectiva unui profesor, gândindu-te mereu: oare cu ce îi va cuceri această carte?;

3.      Stabilești o conexiune culturală cu elevii tăi sau cu elevi din toată țara.

Este plăcut să știi că pui o cărămidă la temelia lecturii și că aduci o schimbare în modul în care poți interacționa cu elevii.