Kinderland de Liliana Corobca

 

Valori/ teme: familia, relația soră-frați, imaginea satului moldovenesc (a cadrului rural în general), problemele cadrului rural, copilăria, școala

Personaje: Cristina, Dan și Marcel

Cristina, o fată de doispreze ani, este nevoită să aibă grijă de frații ei mai mici, întrucât părinții sunt plecați în străinătate după „bani lungi”, muncind pentru bunăstarea familie. Mama și tata uită cel mai important aspect și anume, construirea unei relații emoționale, psihologice cu proprii copii. Astfel, opera atinge o problemă importantă a societății, migrarea adulților spre o țară mult mai dezvoltată din punct de vedere economic, care are perspective mult mai bune în privința locurilor de muncă și a salariilor. Asemenea Cristinei sut foarte mulți copii, care sunt lăsați singuri în țara natală, sau, în cel mai bun caz, în grija unei bunici care, desigur, nu poate substitui rolul părinților.

Atât Cristina, cât și frații ei resimt acut lipsa părinților, dorindu-și ca aceștia să se întoarcă acasă și să nu mai plece niciodată, deoarece banii nu sunt singurul aspect important. Fata se maturizează rapid și încearcă să își continue studiile, dar în același timp își dezvoltă competențe specifice unei persoane care înfruntă greutățile din mediul rural.

De asemenea, în carte se conturează și o perspectivă asupra copilăriei din cadrul rural, una lipsită de grijile tehnologiei, trăită din plin în cadrul natural, care are drept axis mundi nucii, copacii simbol ai vieții.

Mai mult, opera reliefează și greutățile elevilor din mediul rural, unde nu există atâtea resurse educaționale, iar profesorii nu sunt întotdeauna calificați. Imaginea cadrului didactic care i-a marcat parcursul educațional Cristinei, este doamna profesoară de chimie, ce intuiește necazurile fetei, chiar și foamete prin care trece și o sprijină din punct de vedere emoțional. De asemenea, se precizează că fata are înclinații spre acea disciplină, dar grijile existenței intervin de multe ori, iar învățatul ajunge pe un plan secundar.

Și-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung de Fredrick Backman

 

Uneori, cele mai dureroase povești nu sunt cele despre moarte, ci despre uitare. Și în fiecare dimineață drumul spre casă devine tot mai lung este o nuvelă sensibilă în care Fredrik Backman vorbește despre una dintre cele mai cumplite boli ale memoriei și despre felul în care aceasta schimbă nu doar viața celui diagnosticat, ci și a celor care îl iubesc.

Noah încearcă să înțeleagă de ce bunicul său devine, pe zi ce trece, tot mai greu de recunoscut. Memoria îi alunecă printre degete, iar realitatea familiei se destramă treptat în fața bolii Alzheimer. Pentru un copil, este o lecție dureroasă despre fragilitatea vieții și despre neputința de a opri timpul.

Ceea ce face această nuvelă atât de specială este relația dintre Noah și bunicul său. Dialogurile lor sunt pline de tandrețe, iar fiecare conversație devine o încercare de a salva câte o amintire înainte ca aceasta să dispară pentru totdeauna. Prin rememorarea momentelor care i-au definit viața, Noah încearcă să îi ofere bunicului încă o șansă de a-și regăsi propriul trecut.

Bunicul este mai mult decât o figură protectoare. El este omul care l-a învățat pe Noah să privească lumea cu curiozitate, să pună întrebări și să aibă curajul de a încerca, chiar și atunci când eșecul pare inevitabil.

La fel de emoționantă este și relația dintre bunic și bunică. Backman surprinde o iubire matură, construită în timp, în care respectul, răbdarea și devotamentul cântăresc mai mult decât orice declarație grandioasă. Este genul de iubire care nu se diminuează odată cu trecerea anilor, ci se transformă într-o prezență liniștitoare, capabilă să reziste chiar și atunci când amintirile încep să se stingă.

Deși este o nuvelă scurtă, povestea are o forță emoțională impresionantă. Fredrik Backman reușește să vorbească despre Alzheimer cu delicatețe, dar și cu sinceritate, amintindu-ne că, atunci când memoria se pierde, iubirea rămâne adesea ultimul limbaj pe care sufletul îl mai înțelege.

Valori/ Teme abordate: familia, iubirea, relația bunic-nepot, bunic-fiu, boală

Citate reprezentative

,,De fapt, nu știm. Știm atât de puțin despre cum funcționează creierul. E ca o stea care se stinge.”

,,Cine se grăbește să trăiască, se grăbește să piardă.”

,,Singura dată când eșuăm e când renunțăm să mai încercăm.”

,,Știu că-n fiecare dimineață drumul spre casă e tot mai lung acum. Dar eu te-am iubit pentru creierul tău, pentru lumea ta lăuntrică. Întotdeauna a fost mai mare decât a tuturor. Încă a rămas mult din ea.”

Cartea de luni. ,,In Memoriam” de Alice Winn

 

 

,,In Memoriam”, roman apărut în 2024, a intrat în atenția publicului literar după ce a câștigat British Book Award, fiind o ficțiune istorică care pune în prim-plan realitatea englezilor și a nemților din Primul Război Mondial.

Număr de pagini: 503

Rating pe Goodreads: 4,5 din 5 

Rating personal: 4 din 5

Background istoric

Primul Război Mondial începea în vara anului 1914, sub pretextul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand la Sarajevo. Confruntarea militară angrena forțele a 33 de state, pe 5 continente, aceasta fiind o situație de o amploare fără precedent pentru omenire. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise din cauza războiului, atât pe front, cât și din cauza efectelor secundare ale unei conflagrații.        

În 1914, Europa se împărțea între două mari alianțe politico-militare, Antanta (Franța, Imperiul Britanic, Imperiul Țarist) și Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria).

Universul ficțional

Pe fundalul acesta Gaunt și Ellwood, elevi din familii bine puse în societate, studiază la Preshute, iar participarea la război li se pare cel mai semnificant gest realizat pentru propria patrie, evocând mereu frumusețea Angliei. Tinerii află vești de pe front cu ajutorul ziarului the Preshutian, urmărind mereu lista intitulată In Memoriam pentru a observa ultimele victime. Societatea voia să își trimită tinerii pe front, amăgindu-i cu ideea că vor deveni eroi.

Gaunt este impulsionat de mama sa să se înroleze în armată, cunoscând rapid că imaginea idilizată care le era prezentată nu avea nimic de a face cu realitatea frontului. Acesta păstrează legătura cu colegul său Ellwood, scriindu-și scrisori prin care descriu provocările vieții trăite, dar și diverse sentimente pe care le nutresc unul față de celălalt.

Gaunt avansează rapid în ierarhia militară, iar vestea înrolării lui Ellwood îl destabilizează complet, știind că este doar o chestiune de timp până când unul dintre ei își va găsi sfârșitul. 

-          Cum era acolo?

Habar nu avea cum să răspundă. ,,Era iadul de care ți-era frică în copilărie, coborât pe pământ ca să-ți înghită copiii. Călcai peste cadavrele prietenilor tăi, ca să riști să fii și tu ucis. Era răul întruchipat al secolului.

Autoarea câștigă simpatia cititorului prin descrierile care conturează în mod obiectiv frontul, prezentând impactul războiului asupra participanților la luptă. Este foarte interesantă trecerea de la atmosfera școlară, șarmantă de internat la ororile războiului, naturalețea personajelor este încă un aspect de apreciat la adresa scriiturii. Scenele care se desfășoară în cadrul bătăliei de la Loos și de pe Somme au forța magistrală de trezi empatia față de toți tinerii care au rămas mutilați fizic și psihic, maturizându-se într-un mod brutal pentru a-și deservi țara.

Cărți interzise: „Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque

 

„Cartea aceasta nu vrea să fie un act de acuzare, nici profesiune de credință. Reprezintă doar încercarea de-a relata despre o generație care chiar dacă a scăpat de obuzele războiului a fost distrusă de acesta.” (Erich Maria Remarque)  

Nimic nou pe frontul de vest este unul dintre cele mai cunoscute romane scrise de Erich Maria Remarque și are la bază experiența de viață a autorului în timpul Primului Război Mondial, punând în lumină o nouă abordare a temei războiului, valorificând o perspectivă tragică și scoțând la iveală ororile acestuia. Pentru această viziune, autorul a fost considerat de Joseph Goebbels, ministrul propagandei în Germania lui Hitler, drept o persoană care nu dă dovadă de patriotism, iar naziștii îl vor expatria. Din această cauză, Erich Maria Remarque ajunge în Elveția și apoi în America, unde devine un cetățean naturalizat, iar operele sale se bucură de un succes fulminant.

Soldaților austrieci li s-a interzis lectura romanului Nimic nou pe frontul de vest, librăriile cu specific militar din Cehia au refuzat vânzarea acestei opere, în timp ce în Italia cartea a fost interzisă pe întregul teritoriu deoarece promova pacea și punea în evidență idei care se situau în mod natural împotriva războiului. 

Publicată în Germania cu titlul „Im Westen nichts Neues”, în anul 1929, Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fără îndoială, cea mai bună poveste despre Primul Război Mondial”. În numai un an, romanul se vinde în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi şi inspirînd în 1930 un film de succes, cîştigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea şi filmul sînt interzise de regimul nazist, sub pretextul că ar aduce prejudicii naţiunii germane. (https://carturesti.ro/carte/pe-frontul-de-vest-nimic-nou-1993755)

Opera Nimic nou pe frontul de vest reliefează povestea lui Paul Baumer, un tânăr de aproape douăzeci de ani care este nevoit să plece pe front, alături de alți camarazi de aceeși vârstă. Inițial, acesta este impulsionat de profesori, dar și de familie, inoculându-i-se ideea că ceea ce face este în beneficiul țării și că trebuie să își apere patria. Niciunul dintre aceștia nu știe cu adevărat ce presupune un război și preferă să îmbrățișeze o poveste idilică și fascinantă asupra eroismului, așa cum este prezentată de soldații care reușesc să se întoarcă de pe front. Nimic mai greșit, deoarece Paul observă încă de la început cum totul este învăluit în minciună.

Sunt tânăr, am douăzeci de ani; dar viața nu mi-a arătat decât disperarea, moartea, frica și înlănțuirea celei mai stupide superficialități cu abisul suferinței. Văd cum popoarele sunt asmuțite unele împotriva altora și se ucid reciproc, pe tăcute, în necunoștință de cauză, prostește, cu nepăsare și nevinovăție. Văd cum mințile luminate ale universului născocesc arme și cuvinte, pentru ca toate astea să se întâmple într-o manieră din ce în ce mai rafinată și să dureze din ce în ce mai mult. 

Comandanții îi umilesc pe tineri, îi pun să execute cele mai execrabile munci, iar la momentul luptei sunt primii care se ascund în tranșee și care refuză să își pună viața în pericol, așteptând ca ceilalți să se sacrifice în locul lor. Cea mai odioasă figură din acest roman este Himmelstoss, un fost poștaș în viața civilă care devine caporal și le face viața un chin tuturor recruților aflați în responsabilitatea sa, forțându-i să îi asculte ordinele, însă când ajunge în mijlocul luptei se retrage. Aflat împreună cu el în aceleași tranșee, Paul descoperă că acest caporal puternic și de netemut în fața lor experimentează frica și trauma, ascunzându-se de învălmășeala bombardamentelor.

Rând pe rând, toți prietenii lui Paul mor în cele mai tragice circumstanțe, majoritatea fiind mutilați fizic. Deși protagonistul este cel care moare ultimul, el ajunge să simtă și mutilările de ordin psihologic. Întors acasă în permisie la un moment dat, nu poate să îi destăinuie toate greutățile prin care trece mamei bolnave de cancer, pe care nu o poate trata pentru că nu dispune de banii necesari și care ajunge la un spital care oferă servicii medicale mai ieftine. Nu îi poate spune cât de greu îi este să dea vestea morții prietenului său Kemmerich mamei lui și cât de umilitor este să o mintă că fiul ei a avut parte de o moarte care să nu implice suferință.

Femeia aceasta care tremură și plânge în hohote, care mă zgâlțâie și țipă la mine: Tu de ce trăiești, dacă el a murit? (...)

De asemenea, i se pare ireal cum toți se raportează la război ca la un eveniment oarecare, considerând că soldații sunt mult mai norocoși deoarece pe front li se asigură o masă decentă, la limita supraviețuirii.

O scenă cutremurătoare este cea în care Paul, întors din permisie, participă la un atac și ajunge să omoare un francez, pe Gerard Duval, un tipograf care era așteptat acasă de soție și de fetița lui. Observațiile psihologice ale naratorului sunt atât de profunde, încât îl transpun pe cititor chiar în cadrul respectiv și îl fac să trăiască drama prin care trece personajul principal.

Gândurile sale reliefează regretul acestuia față de fapta comisă, dându-și seama că și soldatul francez este tot un pion într-un joc sumbru controlat de cei puternici. Descoperind în uniforma acestuia poze și scrisori de la familia sa, Paul își dă seama că pierderea umană este intolerabilă.

Iartă-mă camarade! Cum puteai fi tu dușmanul meu? Dacă am arunca armele și uniformele acestea, ai putea să-mi fii frate, întocmai ca Albert și Kat. Ia douăzeci de ani din viața mea, camarade și scoală-te! Ia mai mulți, căci oricum nu știu ce o să fac cu ei.

Camarade, mă adresez mortului, dar o zic calm, astăzi tu, mâine eu. Dar dacă scap cu viață, camarade, voi lupta împotriva răului care ne-a zdrobit pe amândoi; care ție ți-a răpit viața, iar mie...? Tot viața. Îți promit, camarade. Nu se va mai întâmpla niciodată.

Războiul răpește viața, idealurile, planurile de viitor și familiile tuturor participanților.  Hazardul este cel care îi ține în viață pe soldați, acestui fapt se datorează viața lor pe front, însă speranța că se vor întoarce acasă se stinge pe măsură ce războiul evoluează.

Sunt atât de singur și fără așteptări, încât le pot privi în față fără teamă. 

Din păcate, omul contemporan nu a învățat nimic din experiența pe front a celor din războaiele care au marcat omenirea până la acest moment și se luptă energic pentru putere și interese meschine, fără să conștientizeze că vor schimba destinul unei noi generații de tineri.

 

Cărțile Esterei: „Poveștile bufniței” de Éric Emmanuel Schmitt

 

Poveștile bufniței

                                                                                            de Éric-Emmanuel Schmitt

            Poveștile bufniței reprezintă o colecție de două cărți, apărută în anul 2022, la editura Humanitas, imprintul Humanitas Junior, care filtrează valori morale importante pentru orice copil precum: curajul, libertatea și respectul, care sunt expuse într-un mod atent și rafinat datorită talentului scriitorului Éric-Emmanuel Schmitt. Structura cărții are un fond didactic, bufnița Minerva demonstrează protagoniștilor că puterea se află în ei înșiși, punându-i în situații limită pentru a înțelege mai bine realitatea iar, la final, bufnița definește conceptul care a fost ilustrat în carte și aduce în sprijinul afirmațiilor exemple culturale preluate de la diverși filozofi precum: Aristotel, Platon sau Thomas Hobbes.

            Curiozități:

De ce este bufnița ghidul acestei serii de cărți?

            Bufnița Minerva are un rol didactic, este acest magister lundi care îi pune pe copii în postura de a gândi și de a-și pune întrebări. Ea este simbolul înțelepciunii și al filzofiei încă din Anchitate, întrucât este prietena zeiței Atena (în mitologia greacă) sau Minerva (în mitologia romană) care promova dreptatea și, mai ales, alegerile înțelepte și bine argumentate.

Cine este Éric-Emmanuel Schmitt?

Éric-Emmanuel Schmitt s-a născut la 28 martie 1960, în Lyon, Franța. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu, obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii: Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac sălile pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate.

Mai multe detalii despre autor puteți găsi aici: https://humanitas.ro/autori/eric-emmanuel-schmitt

            Pisoiul care se temea de orice

Este prima carte din seria Poveștile bufniței și expune povestea pisoiului Fortunio care este foarte dezamăgit pentru că nu are suficient curaj, îi este teamă de orice, chiar și să execute cele mai simple acrobații pe care le-ar putea face orice motan. În antiteză cu acesta, fratele său Charly e mult mai îndrăzneț, iar Fortunio nu înțelege de ce nu poate să dea dovadă de aceeași tărie de caracter.

Bufnița Minerva îi va demonstra lui Fortunio că nimeni nu se naște curajos pentru că această trăsătură se dobândește în timp și că are nevoie de două aspecte ca să se manifeste: frica și depășirea ei. 

Din înțelepciunea bufniței Minerva:

„Pentru filozoful grec Aristotel, curajul este o virtute morală, mijlocul drumului între două defecte, lașitatea și nesăbuința. În fața pericolului, ești laș când nu acționezi și găsești scuze, ești nesăbuit când ignori cu bună știință riscurile și greutățile.

Platon spune că a avea curaj înseamnă „tăria ce are cugetare”, o decizie luată de rațiune pe care rațiunea o întărește în ciuda greutăților, a obstacolelor, a oboselii.”

Insula libertății

Insula libertății este cea de-a doua carte în care apare bufnița Minerva și îi conturează pe iepurașul Danilo și pe sora lui, Lily. Aceștia se răzvrătesc pentru că s-au săturat să respecte regulile impuse de părinți și vor un singur lucru: libertate absolută. Oare putem fi liberi dacă trăim într-o comunitate în care trebuie să ținem cont și de nevoile celorlalți pentru a conviețui în armonie?

Bufnița Minerva le îndeplinește dorința și îi trimite pe Insula Libertății, unde orice este posibil, toți pot să facă ce vor, însă acest lucru încalcă un principiu fundamental al vieții: respectul pentru cei din jur. Danilo și Lily își dau seama foarte repede cât de important este să avem o viață ordonată și să respectăm educația primită de la părinți.

Din înțelepciunea bufniței Minerva:

„Când nu există nicio regulă, oamenii sunt nevoiți să se supună celui mai puternic – aceasta este legea junglei, care e opusul legii adevărate, pentru că nu protejează pe nimeni. În haos nimeni nu trăiește în siguranță, nici măcar cel mai puternic, pentru că nu e niciodată sigur că nu va apărea altul mai puternic decât el. Adevăratele legi sunt necesare pentru a nu trăi în lumea violenței pure pe care filzoful englez Thomas Hobbes o numește stare naturală.”

Bufnița Minerva sigur va reuși să ghideze orice copil spre dreptate, bunătate, înțelegere și înțelepciune, trebuie doar să îi faceți loc în viața voastră și, pentru început, în mâinile gingașe ale celor mici.

P.S. Cărțile pot fi răsfoite chiar aici:

https://www.libris.ro/povestile-bufnitei-pisoiul-care-se-temea-de-orice-HUM978-973-50-7431-9--p27912255.html

https://www.libris.ro/povestile-bufnitei-insula-libertatii-HUM978-973-50-7683-2--p28552153.html

 

 

 

Cărțile Esterei: Colecția „Micii mei eroi”

   Societatea în care trăim este, câteodată, artificială și nu mai transmite valori importante cu care să crească copiii. De-a lungul carierei de profesor i-am întrebat deseori pe elevi dacă ei au un model și de fiecare dată răspunsul a fost unul negativ. Prin urmare, nu mai avem modele, nu mai avem eroi în care să credem și care să ne facă mai ambițioși și perseverenți, iar eu nu aș vrea ca Estera să împărtășească aceeași viziune.

              De când are trei luni mi-am luat un angajament că voi lucra la acest aspect, iar colecția de cărți Micii mei eroi apărută la editura Litera mă ajută să fac acest lucru. Sunt sigură că deși este mult prea mică pentru a înțelege cu adevărat povestea eroilor își va perfecționa alte abilități precum: răbdarea și curiozitatea. 

            Această colecție cuprinde o varietate de cărți despre adevărate personalități mai apropiate sau mai îndepărtate de secolul în care trăim. Acestea au revoluționat întreaga lume și prin descoperirea biografiei lor, copiii au șansa de a afla cât de greu le-a fost și cum au trecut peste momentele dificile numai pentru că au avut ambiția necesară de a deveni oameni valoroși pentru societatea în care au trăit. 

          Structura acestor opere este una extrem de interesantă. Spre exemplu, geneticianul Gregor Mendel este transformat în personaj și relatează evenimente din viața sa într-un mod atractiv, iar la final există activități educative pentru copiii mai mari prin care se testează atenția lor și se antrenează memoria acestora. Recunosc că și mie mi-ar fi plăcut ca în perioada copilăriei să existe asemenea cărți, universul meu cultural ar fi fost mult mai bogat. 

              Dacă și tu, dragă mămică, vrei să construiești o lume cu adevărate personalități te invit să dai o șansă acestor cărți minunate.

Cărți interzise: Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence

 

 Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence a fost multă vreme un roman interzis, fiind lecturat în mare secret de persoanele care reușeau să ajungă la această carte. Motivul pentru care nu a fost popularizată este unul extrem de evident, întrucât opera scoate în relief numeroase scene cu conotație sexuală care, cu siguranță, nu erau privite cu ochi buni în prima parte a secolului XX. De asemenea, a existat și un proces în care autorul era acuzat de pornografie și, astfel, romanul a căzut în disgrație ani la rândul. D.H. Lawrence susține că nu este nimic scandalos în legătură cu opera sa, neînțelegând aversiunea celorlalți față de compoziția literară, întrucât omul trebuie înțeles și în esența sa sentimentală: „Cât despre mine, îmi apăr cartea şi poziţia: viaţa nu este acceptabilă decât dacă spiritul şi trupul trăiesc în bună înţelegere, dacă se află un echilibru natural între ele şi dacă dovedesc respect unul pentru altul.”

Revenind totuși la valoarea estetică – deoarece în secolul XXI nu se mai poate pune problema de a interzice această operă – ea se remarcă prin faptul că romanul accentuează o analiză psihologică a personajelor care, privite cu atenție, ascund câte o dramă interioară ce alimentează toate acțiunile lor necugetate și o fină analiză a societății, care se caracterizează prin superficialitate și tragism, uitând să trăiască viața și axându-se pe aspectul material al existenței, asigurat de industrializare. Conflictul interior este foarte bine sondat de către narator și urmărit într-o evoluție constantă. Știm de la bun început, încă din titlu, că lady Chatterley nu este credincioasă, că are aventuri pasagere cu tot felul de bărbați, însă nu ne imaginăm că este capabilă să renunțe la statutul ei privilegiat de lady pentru o viață simplă, previzibilă, în mediul rural. Astfel, autorul câștigă ceva simpatie din partea cititorului și prin episoadele surprinzătoare ale acțiunii.  

Personajele importante ale romanului sunt: Constance (Connie) Chatterley, Clifford Chatterley, Oliver Mellors, Hilda și doamna Bolton.

Connie este nemulțumită de mariajul ei care, în esență, este unul steril, deoarece soțul ei rămâne invalid. Deși, inițial, este motivată să rămână alături de el și să îi fie alături la greu, comportamentul lui o înstrăinează treptat și începe să își analizeze viața, având mereu impresia că tinerețea se va dizolva, iar ea va rămâne o femeie neîmplinită. Cea mai mare dorință a acesteia este să aibă un copil, fapt care se dovedește a fi imposibil alături de Clifford. Astfel, lady Chatterley se îndrăgostește iremediabil de paznicul pădurii, Oliver Mellors, servitorul soțului ei, acesta devenindu-i amant. Alături de el se simte apreciată și rămâne însărcinată, fapt care o motivează să ceară divorțul.

Clifford Chaterlley este un Sir, un bărbat care face parte din aristocrație, iar principala sa frustrare își are sursa în faptul că este invalid, astfel încât caută mereu modalități de a epata. Inițial, devine scriitor, iar cu ajutorul soției scrie opere mediocre pe care le publică și îi asigură un venit, iar, mai apoi, devine interesat de procesul industrializării și investește o parte din bani într-o mină, simțindu-se împlinit că se poate implica într-o afacere pe care o consideră prosperă. Naratorul sondează nemulțumirile soțului asupra vieții, însă îl creionează ca pe un bărbat de tinichea, care în loc să se implice în căsnicie o încurajează pe soție să îl înșele cu bărbați din înalta societate pentru a rămâne însărcinată și a-i oferi un moștenitor. Ipocrizia și-o dovedește spre finalul romanului, când află că soția îl înșală cu servitorul său, iar tocmai pentru că acesta face parte din clasa muncitoare i se pare înjositor ca doamna Chatterley să aibă o relație amoroasă cu acesta.

Oliver Mellors este un bărbat aspru, rece, a cărui personalitate fusese șlefuită în armată și care suferise în prima căsnicie din cauza unei femei egoiste de care nu reușise să divorțeze, ci doar să se separe, nemailocuind în același spațiu. Cu toate acestea, se îndrăgostește de soția lui Clifford, iar adevărata sa renaștere spirituală culminează cu apariția unui copil în viața sa.

Hilda este sora lui Connie, o femeie independentă care nu este de acord cu acțiunile surorii și pe care o judecă aspru, însă își dă seama că nu poate schimba cursul evenimentelor, iar doamna Bolton este servitoarea care îl îngrijește pe Clifford, eliberând-o pe Connie de această responsabilitate. Aceasta își dă seama că stăpâna sa își înșală soțul cu pădurarul însă, în mod surprinzător, nu o trădează și chiar îi înțelege acțiunile, dându-și seama de nefericirea în care trăiește.

Lectura operei este foarte ușoară, întrucât nu prezintă aspecte filozofice sau greu de înțeles. Un aspect interesant este critica pe care naratorul o are față de societate, aruncându-și personajele în tot felul de acțiuni degradante pentru timpurile respective, însă, cu siguranță că ele reflectau o realitate sumbră a perioadei.

Înțelegerea romanului depinde destul de mult de cât de avizat este lectorul, unul experimentat va observa și felul în care se integrează personajele în mediul în care trăiesc, problemele economice ale societății, conflictele interioare, lupta dintre moralitate și pasiune, iar unul la început de drum în universul cititului se va rezuma la scenele – nu puține la număr – în care Connie și Oliver se iubesc într-un cadru paradisiac al naturii, ascunzându-se de ochii lumii. Din punctul meu de vedere, aceste episoade sunt într-un număr exhaustiv, nu mă deranjează erotismul lor, ci faptul că ele sunt repetitive, iar lectorul înțelege cu siguranță care este rostul acestora și nu trebuie agasat cu atât de multe întâlniri amoroase care au același scop, și anume descoperirea carnală a protagoniștilor și, eventual, a modului în care gândesc în raport cu trăirile intense din aceste momente.

Finalul este surprinzător în sine. Fiind obișnuită ca multe opere de factură romantică să se termine tragic, de această dată acest aspect se schimbă și finalul rămâne deschis, interpretabil de către cititor. Nu știm dacă cei doi protagoniști reușesc să divorțeze, Connie de Clifford și Oliver de soția lui, putem fi siguri doar că ei încearcă să întrepindă această acțiune, iar Oliver își găsește de lucru la o fermă, așteptând să își facă un rost pentru a asigura soției un trai decent. Connie îl așteaptă în tot acest timp, sperând la o nouă viață plină de vitalitate alături de un bărbat opus ei din punct de vedere social, dar care ar putea să o facă fericită pe termen lung.

Critica literară s-a pronunțat în legătură cu această operă și tinde să nu o judece pentru episoadele sexuale și să scoată în evidență valoarea literară. Dan Grigorescu, critic literar român, subliniază faptul că: „Amantul doamnei Chatterley a intrat în conștiința pu­blicului și a cri­ticii ca o scandaloasă inovație a prozei na­rative engleze. De fapt, însă, așa cum s-a demonstrat, e o carte care, la o cercetare atentă, își găsește predecesori printre acele opere ce proiectează imaginea unor oameni în căutarea fericirii ce nu poate fi atinsă decât cu prețul unei dăruiri totale, al renunțării la propria ființă pentru împlinirea totală a ființei celuilalt. Romanul lui Lawrence e, de fapt, o fabulă despre nefericire. Sau poate, mai exact, despre fragilitatea fericirii...”