Cărți interzise: „Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque

 

„Cartea aceasta nu vrea să fie un act de acuzare, nici profesiune de credință. Reprezintă doar încercarea de-a relata despre o generație care chiar dacă a scăpat de obuzele războiului a fost distrusă de acesta.” (Erich Maria Remarque)  

Nimic nou pe frontul de vest este unul dintre cele mai cunoscute romane scrise de Erich Maria Remarque și are la bază experiența de viață a autorului în timpul Primului Război Mondial, punând în lumină o nouă abordare a temei războiului, valorificând o perspectivă tragică și scoțând la iveală ororile acestuia. Pentru această viziune, autorul a fost considerat de Joseph Goebbels, ministrul propagandei în Germania lui Hitler, drept o persoană care nu dă dovadă de patriotism, iar naziștii îl vor expatria. Din această cauză, Erich Maria Remarque ajunge în Elveția și apoi în America, unde devine un cetățean naturalizat, iar operele sale se bucură de un succes fulminant.

Soldaților austrieci li s-a interzis lectura romanului Nimic nou pe frontul de vest, librăriile cu specific militar din Cehia au refuzat vânzarea acestei opere, în timp ce în Italia cartea a fost interzisă pe întregul teritoriu deoarece promova pacea și punea în evidență idei care se situau în mod natural împotriva războiului. 

Publicată în Germania cu titlul „Im Westen nichts Neues”, în anul 1929, Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fără îndoială, cea mai bună poveste despre Primul Război Mondial”. În numai un an, romanul se vinde în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi şi inspirînd în 1930 un film de succes, cîştigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea şi filmul sînt interzise de regimul nazist, sub pretextul că ar aduce prejudicii naţiunii germane. (https://carturesti.ro/carte/pe-frontul-de-vest-nimic-nou-1993755)

Opera Nimic nou pe frontul de vest reliefează povestea lui Paul Baumer, un tânăr de aproape douăzeci de ani care este nevoit să plece pe front, alături de alți camarazi de aceeși vârstă. Inițial, acesta este impulsionat de profesori, dar și de familie, inoculându-i-se ideea că ceea ce face este în beneficiul țării și că trebuie să își apere patria. Niciunul dintre aceștia nu știe cu adevărat ce presupune un război și preferă să îmbrățișeze o poveste idilică și fascinantă asupra eroismului, așa cum este prezentată de soldații care reușesc să se întoarcă de pe front. Nimic mai greșit, deoarece Paul observă încă de la început cum totul este învăluit în minciună.

Sunt tânăr, am douăzeci de ani; dar viața nu mi-a arătat decât disperarea, moartea, frica și înlănțuirea celei mai stupide superficialități cu abisul suferinței. Văd cum popoarele sunt asmuțite unele împotriva altora și se ucid reciproc, pe tăcute, în necunoștință de cauză, prostește, cu nepăsare și nevinovăție. Văd cum mințile luminate ale universului născocesc arme și cuvinte, pentru ca toate astea să se întâmple într-o manieră din ce în ce mai rafinată și să dureze din ce în ce mai mult. 

Comandanții îi umilesc pe tineri, îi pun să execute cele mai execrabile munci, iar la momentul luptei sunt primii care se ascund în tranșee și care refuză să își pună viața în pericol, așteptând ca ceilalți să se sacrifice în locul lor. Cea mai odioasă figură din acest roman este Himmelstoss, un fost poștaș în viața civilă care devine caporal și le face viața un chin tuturor recruților aflați în responsabilitatea sa, forțându-i să îi asculte ordinele, însă când ajunge în mijlocul luptei se retrage. Aflat împreună cu el în aceleași tranșee, Paul descoperă că acest caporal puternic și de netemut în fața lor experimentează frica și trauma, ascunzându-se de învălmășeala bombardamentelor.

Rând pe rând, toți prietenii lui Paul mor în cele mai tragice circumstanțe, majoritatea fiind mutilați fizic. Deși protagonistul este cel care moare ultimul, el ajunge să simtă și mutilările de ordin psihologic. Întors acasă în permisie la un moment dat, nu poate să îi destăinuie toate greutățile prin care trece mamei bolnave de cancer, pe care nu o poate trata pentru că nu dispune de banii necesari și care ajunge la un spital care oferă servicii medicale mai ieftine. Nu îi poate spune cât de greu îi este să dea vestea morții prietenului său Kemmerich mamei lui și cât de umilitor este să o mintă că fiul ei a avut parte de o moarte care să nu implice suferință.

Femeia aceasta care tremură și plânge în hohote, care mă zgâlțâie și țipă la mine: Tu de ce trăiești, dacă el a murit? (...)

De asemenea, i se pare ireal cum toți se raportează la război ca la un eveniment oarecare, considerând că soldații sunt mult mai norocoși deoarece pe front li se asigură o masă decentă, la limita supraviețuirii.

O scenă cutremurătoare este cea în care Paul, întors din permisie, participă la un atac și ajunge să omoare un francez, pe Gerard Duval, un tipograf care era așteptat acasă de soție și de fetița lui. Observațiile psihologice ale naratorului sunt atât de profunde, încât îl transpun pe cititor chiar în cadrul respectiv și îl fac să trăiască drama prin care trece personajul principal.

Gândurile sale reliefează regretul acestuia față de fapta comisă, dându-și seama că și soldatul francez este tot un pion într-un joc sumbru controlat de cei puternici. Descoperind în uniforma acestuia poze și scrisori de la familia sa, Paul își dă seama că pierderea umană este intolerabilă.

Iartă-mă camarade! Cum puteai fi tu dușmanul meu? Dacă am arunca armele și uniformele acestea, ai putea să-mi fii frate, întocmai ca Albert și Kat. Ia douăzeci de ani din viața mea, camarade și scoală-te! Ia mai mulți, căci oricum nu știu ce o să fac cu ei.

Camarade, mă adresez mortului, dar o zic calm, astăzi tu, mâine eu. Dar dacă scap cu viață, camarade, voi lupta împotriva răului care ne-a zdrobit pe amândoi; care ție ți-a răpit viața, iar mie...? Tot viața. Îți promit, camarade. Nu se va mai întâmpla niciodată.

Războiul răpește viața, idealurile, planurile de viitor și familiile tuturor participanților.  Hazardul este cel care îi ține în viață pe soldați, acestui fapt se datorează viața lor pe front, însă speranța că se vor întoarce acasă se stinge pe măsură ce războiul evoluează.

Sunt atât de singur și fără așteptări, încât le pot privi în față fără teamă. 

Din păcate, omul contemporan nu a învățat nimic din experiența pe front a celor din războaiele care au marcat omenirea până la acest moment și se luptă energic pentru putere și interese meschine, fără să conștientizeze că vor schimba destinul unei noi generații de tineri.

 

Cărțile Esterei: „Poveștile bufniței” de Éric Emmanuel Schmitt

 

Poveștile bufniței

                                                                                            de Éric-Emmanuel Schmitt

            Poveștile bufniței reprezintă o colecție de două cărți, apărută în anul 2022, la editura Humanitas, imprintul Humanitas Junior, care filtrează valori morale importante pentru orice copil precum: curajul, libertatea și respectul, care sunt expuse într-un mod atent și rafinat datorită talentului scriitorului Éric-Emmanuel Schmitt. Structura cărții are un fond didactic, bufnița Minerva demonstrează protagoniștilor că puterea se află în ei înșiși, punându-i în situații limită pentru a înțelege mai bine realitatea iar, la final, bufnița definește conceptul care a fost ilustrat în carte și aduce în sprijinul afirmațiilor exemple culturale preluate de la diverși filozofi precum: Aristotel, Platon sau Thomas Hobbes.

            Curiozități:

De ce este bufnița ghidul acestei serii de cărți?

            Bufnița Minerva are un rol didactic, este acest magister lundi care îi pune pe copii în postura de a gândi și de a-și pune întrebări. Ea este simbolul înțelepciunii și al filzofiei încă din Anchitate, întrucât este prietena zeiței Atena (în mitologia greacă) sau Minerva (în mitologia romană) care promova dreptatea și, mai ales, alegerile înțelepte și bine argumentate.

Cine este Éric-Emmanuel Schmitt?

Éric-Emmanuel Schmitt s-a născut la 28 martie 1960, în Lyon, Franța. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu, obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii: Molière, Variațiuni enigmatice, Libertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac sălile pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate.

Mai multe detalii despre autor puteți găsi aici: https://humanitas.ro/autori/eric-emmanuel-schmitt

            Pisoiul care se temea de orice

Este prima carte din seria Poveștile bufniței și expune povestea pisoiului Fortunio care este foarte dezamăgit pentru că nu are suficient curaj, îi este teamă de orice, chiar și să execute cele mai simple acrobații pe care le-ar putea face orice motan. În antiteză cu acesta, fratele său Charly e mult mai îndrăzneț, iar Fortunio nu înțelege de ce nu poate să dea dovadă de aceeași tărie de caracter.

Bufnița Minerva îi va demonstra lui Fortunio că nimeni nu se naște curajos pentru că această trăsătură se dobândește în timp și că are nevoie de două aspecte ca să se manifeste: frica și depășirea ei. 

Din înțelepciunea bufniței Minerva:

„Pentru filozoful grec Aristotel, curajul este o virtute morală, mijlocul drumului între două defecte, lașitatea și nesăbuința. În fața pericolului, ești laș când nu acționezi și găsești scuze, ești nesăbuit când ignori cu bună știință riscurile și greutățile.

Platon spune că a avea curaj înseamnă „tăria ce are cugetare”, o decizie luată de rațiune pe care rațiunea o întărește în ciuda greutăților, a obstacolelor, a oboselii.”

Insula libertății

Insula libertății este cea de-a doua carte în care apare bufnița Minerva și îi conturează pe iepurașul Danilo și pe sora lui, Lily. Aceștia se răzvrătesc pentru că s-au săturat să respecte regulile impuse de părinți și vor un singur lucru: libertate absolută. Oare putem fi liberi dacă trăim într-o comunitate în care trebuie să ținem cont și de nevoile celorlalți pentru a conviețui în armonie?

Bufnița Minerva le îndeplinește dorința și îi trimite pe Insula Libertății, unde orice este posibil, toți pot să facă ce vor, însă acest lucru încalcă un principiu fundamental al vieții: respectul pentru cei din jur. Danilo și Lily își dau seama foarte repede cât de important este să avem o viață ordonată și să respectăm educația primită de la părinți.

Din înțelepciunea bufniței Minerva:

„Când nu există nicio regulă, oamenii sunt nevoiți să se supună celui mai puternic – aceasta este legea junglei, care e opusul legii adevărate, pentru că nu protejează pe nimeni. În haos nimeni nu trăiește în siguranță, nici măcar cel mai puternic, pentru că nu e niciodată sigur că nu va apărea altul mai puternic decât el. Adevăratele legi sunt necesare pentru a nu trăi în lumea violenței pure pe care filzoful englez Thomas Hobbes o numește stare naturală.”

Bufnița Minerva sigur va reuși să ghideze orice copil spre dreptate, bunătate, înțelegere și înțelepciune, trebuie doar să îi faceți loc în viața voastră și, pentru început, în mâinile gingașe ale celor mici.

P.S. Cărțile pot fi răsfoite chiar aici:

https://www.libris.ro/povestile-bufnitei-pisoiul-care-se-temea-de-orice-HUM978-973-50-7431-9--p27912255.html

https://www.libris.ro/povestile-bufnitei-insula-libertatii-HUM978-973-50-7683-2--p28552153.html

 

 

 

Cărțile Esterei: Colecția „Micii mei eroi”

   Societatea în care trăim este, câteodată, artificială și nu mai transmite valori importante cu care să crească copiii. De-a lungul carierei de profesor i-am întrebat deseori pe elevi dacă ei au un model și de fiecare dată răspunsul a fost unul negativ. Prin urmare, nu mai avem modele, nu mai avem eroi în care să credem și care să ne facă mai ambițioși și perseverenți, iar eu nu aș vrea ca Estera să împărtășească aceeași viziune.

              De când are trei luni mi-am luat un angajament că voi lucra la acest aspect, iar colecția de cărți Micii mei eroi apărută la editura Litera mă ajută să fac acest lucru. Sunt sigură că deși este mult prea mică pentru a înțelege cu adevărat povestea eroilor își va perfecționa alte abilități precum: răbdarea și curiozitatea. 

            Această colecție cuprinde o varietate de cărți despre adevărate personalități mai apropiate sau mai îndepărtate de secolul în care trăim. Acestea au revoluționat întreaga lume și prin descoperirea biografiei lor, copiii au șansa de a afla cât de greu le-a fost și cum au trecut peste momentele dificile numai pentru că au avut ambiția necesară de a deveni oameni valoroși pentru societatea în care au trăit. 

          Structura acestor opere este una extrem de interesantă. Spre exemplu, geneticianul Gregor Mendel este transformat în personaj și relatează evenimente din viața sa într-un mod atractiv, iar la final există activități educative pentru copiii mai mari prin care se testează atenția lor și se antrenează memoria acestora. Recunosc că și mie mi-ar fi plăcut ca în perioada copilăriei să existe asemenea cărți, universul meu cultural ar fi fost mult mai bogat. 

              Dacă și tu, dragă mămică, vrei să construiești o lume cu adevărate personalități te invit să dai o șansă acestor cărți minunate.

Cărți interzise: Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence

 

 Amantul doamnei Chatterley de D.H. Lawrence a fost multă vreme un roman interzis, fiind lecturat în mare secret de persoanele care reușeau să ajungă la această carte. Motivul pentru care nu a fost popularizată este unul extrem de evident, întrucât opera scoate în relief numeroase scene cu conotație sexuală care, cu siguranță, nu erau privite cu ochi buni în prima parte a secolului XX. De asemenea, a existat și un proces în care autorul era acuzat de pornografie și, astfel, romanul a căzut în disgrație ani la rândul. D.H. Lawrence susține că nu este nimic scandalos în legătură cu opera sa, neînțelegând aversiunea celorlalți față de compoziția literară, întrucât omul trebuie înțeles și în esența sa sentimentală: „Cât despre mine, îmi apăr cartea şi poziţia: viaţa nu este acceptabilă decât dacă spiritul şi trupul trăiesc în bună înţelegere, dacă se află un echilibru natural între ele şi dacă dovedesc respect unul pentru altul.”

Revenind totuși la valoarea estetică – deoarece în secolul XXI nu se mai poate pune problema de a interzice această operă – ea se remarcă prin faptul că romanul accentuează o analiză psihologică a personajelor care, privite cu atenție, ascund câte o dramă interioară ce alimentează toate acțiunile lor necugetate și o fină analiză a societății, care se caracterizează prin superficialitate și tragism, uitând să trăiască viața și axându-se pe aspectul material al existenței, asigurat de industrializare. Conflictul interior este foarte bine sondat de către narator și urmărit într-o evoluție constantă. Știm de la bun început, încă din titlu, că lady Chatterley nu este credincioasă, că are aventuri pasagere cu tot felul de bărbați, însă nu ne imaginăm că este capabilă să renunțe la statutul ei privilegiat de lady pentru o viață simplă, previzibilă, în mediul rural. Astfel, autorul câștigă ceva simpatie din partea cititorului și prin episoadele surprinzătoare ale acțiunii.  

Personajele importante ale romanului sunt: Constance (Connie) Chatterley, Clifford Chatterley, Oliver Mellors, Hilda și doamna Bolton.

Connie este nemulțumită de mariajul ei care, în esență, este unul steril, deoarece soțul ei rămâne invalid. Deși, inițial, este motivată să rămână alături de el și să îi fie alături la greu, comportamentul lui o înstrăinează treptat și începe să își analizeze viața, având mereu impresia că tinerețea se va dizolva, iar ea va rămâne o femeie neîmplinită. Cea mai mare dorință a acesteia este să aibă un copil, fapt care se dovedește a fi imposibil alături de Clifford. Astfel, lady Chatterley se îndrăgostește iremediabil de paznicul pădurii, Oliver Mellors, servitorul soțului ei, acesta devenindu-i amant. Alături de el se simte apreciată și rămâne însărcinată, fapt care o motivează să ceară divorțul.

Clifford Chaterlley este un Sir, un bărbat care face parte din aristocrație, iar principala sa frustrare își are sursa în faptul că este invalid, astfel încât caută mereu modalități de a epata. Inițial, devine scriitor, iar cu ajutorul soției scrie opere mediocre pe care le publică și îi asigură un venit, iar, mai apoi, devine interesat de procesul industrializării și investește o parte din bani într-o mină, simțindu-se împlinit că se poate implica într-o afacere pe care o consideră prosperă. Naratorul sondează nemulțumirile soțului asupra vieții, însă îl creionează ca pe un bărbat de tinichea, care în loc să se implice în căsnicie o încurajează pe soție să îl înșele cu bărbați din înalta societate pentru a rămâne însărcinată și a-i oferi un moștenitor. Ipocrizia și-o dovedește spre finalul romanului, când află că soția îl înșală cu servitorul său, iar tocmai pentru că acesta face parte din clasa muncitoare i se pare înjositor ca doamna Chatterley să aibă o relație amoroasă cu acesta.

Oliver Mellors este un bărbat aspru, rece, a cărui personalitate fusese șlefuită în armată și care suferise în prima căsnicie din cauza unei femei egoiste de care nu reușise să divorțeze, ci doar să se separe, nemailocuind în același spațiu. Cu toate acestea, se îndrăgostește de soția lui Clifford, iar adevărata sa renaștere spirituală culminează cu apariția unui copil în viața sa.

Hilda este sora lui Connie, o femeie independentă care nu este de acord cu acțiunile surorii și pe care o judecă aspru, însă își dă seama că nu poate schimba cursul evenimentelor, iar doamna Bolton este servitoarea care îl îngrijește pe Clifford, eliberând-o pe Connie de această responsabilitate. Aceasta își dă seama că stăpâna sa își înșală soțul cu pădurarul însă, în mod surprinzător, nu o trădează și chiar îi înțelege acțiunile, dându-și seama de nefericirea în care trăiește.

Lectura operei este foarte ușoară, întrucât nu prezintă aspecte filozofice sau greu de înțeles. Un aspect interesant este critica pe care naratorul o are față de societate, aruncându-și personajele în tot felul de acțiuni degradante pentru timpurile respective, însă, cu siguranță că ele reflectau o realitate sumbră a perioadei.

Înțelegerea romanului depinde destul de mult de cât de avizat este lectorul, unul experimentat va observa și felul în care se integrează personajele în mediul în care trăiesc, problemele economice ale societății, conflictele interioare, lupta dintre moralitate și pasiune, iar unul la început de drum în universul cititului se va rezuma la scenele – nu puține la număr – în care Connie și Oliver se iubesc într-un cadru paradisiac al naturii, ascunzându-se de ochii lumii. Din punctul meu de vedere, aceste episoade sunt într-un număr exhaustiv, nu mă deranjează erotismul lor, ci faptul că ele sunt repetitive, iar lectorul înțelege cu siguranță care este rostul acestora și nu trebuie agasat cu atât de multe întâlniri amoroase care au același scop, și anume descoperirea carnală a protagoniștilor și, eventual, a modului în care gândesc în raport cu trăirile intense din aceste momente.

Finalul este surprinzător în sine. Fiind obișnuită ca multe opere de factură romantică să se termine tragic, de această dată acest aspect se schimbă și finalul rămâne deschis, interpretabil de către cititor. Nu știm dacă cei doi protagoniști reușesc să divorțeze, Connie de Clifford și Oliver de soția lui, putem fi siguri doar că ei încearcă să întrepindă această acțiune, iar Oliver își găsește de lucru la o fermă, așteptând să își facă un rost pentru a asigura soției un trai decent. Connie îl așteaptă în tot acest timp, sperând la o nouă viață plină de vitalitate alături de un bărbat opus ei din punct de vedere social, dar care ar putea să o facă fericită pe termen lung.

Critica literară s-a pronunțat în legătură cu această operă și tinde să nu o judece pentru episoadele sexuale și să scoată în evidență valoarea literară. Dan Grigorescu, critic literar român, subliniază faptul că: „Amantul doamnei Chatterley a intrat în conștiința pu­blicului și a cri­ticii ca o scandaloasă inovație a prozei na­rative engleze. De fapt, însă, așa cum s-a demonstrat, e o carte care, la o cercetare atentă, își găsește predecesori printre acele opere ce proiectează imaginea unor oameni în căutarea fericirii ce nu poate fi atinsă decât cu prețul unei dăruiri totale, al renunțării la propria ființă pentru împlinirea totală a ființei celuilalt. Romanul lui Lawrence e, de fapt, o fabulă despre nefericire. Sau poate, mai exact, despre fragilitatea fericirii...”

Un port la răsărit de Radu Tudoran

 

Tot ce nu știai despre autor:

•           Radu Tudoran este pseudonimul lui Nicolae Bogza
•           Este fratele mai mic al îndrăznețului poet Geo Bogza
•           A fost ofițer, apoi ziarist și redactor
•           Din 1942 se dedică în totalitate scrisului
•           Laureat al Premiului Academiei Române
•           Laureat al Premiului Special al Uniunii Scriitorilor din România
•           Unul dintre cei mai îndrăgiți autori din perioada postbelică

Un port la răsărit

Radu Tudoran și romanul său Un port la răsărit, publicat în 1941, reprezintă prima alegere de lectură din acest an, o operă de 571 de pagini, atent construită, care reliefează un alt Tudoran față de cel din Toate pânzele sus. Narațiunea homodiegetică, complexitatea psihologică a fiecărui personaj pun în lumină o construcție deosebită care se vede în mod clar că a fost rafinată de un talent aparte al autorului, întrucât avea doar 31 de ani în momentul publicării romanului.

Opera Un port la răsărit evidențiază povestea de viață a unui inginer din București proaspăt angajat la o uzină din Liman. Străin complet de societatea din această zonă, protagonistul trebuie să se integreze și să se obișnuiască cu mozaicul de personalități ale personajelor. În Liman totul are o curgere lentă, toți vor să trăiască clipa și nu sunt interesați să evolueze profesional.

Cartea este structurată în trei părți, iar primele 200 de pagini, partea întâi, dezvăluie experiența de viață și integrarea inginerului în noua societate, dar și schimbarea sa, cufundându-se din ce în ce mai mult în vaporii alcoolului. Această etapă se termină cu afirmația dureroasă a tânărului care nu se mai recunoaște pe sine, spunând: Simt pentru mine o milă amară. Sunt un bețiv, un bețiv! ...îngân, cu ochii în soarele răsărit pe malul celălalt.(Tudoran, 2022:102)

Din acest moment, viața sa ia o altă întorsătură, deoarece proprietarul uzinei moare, afacerea rămâne în paragină, soția sa neștiind să o gestioneze pe moment, iar comandorul Maximov, un personaj destul de misterios al romanului, îi propune să călătorească pe mare cu ajutorul iahtului său, să descopere noi experiențe și, mai ales, imensitatea acvatică. Comandorul rus Maximov este un personaj tragic al romanului, a fugit în 1917 din Rusia cu iahtul botezat „Ludmila”, după fata lui pe care o pierduse, fiind omorâtă de bolșevici. Tot aceștia luaseră viața soției și îl lăsaseră cu o durere amară. Bolnav de plămâni, Maximov găsește în Liman un refugiu, care se dovedește a fi un spațiu al unei noi captivități. În ciuda acestui fapt, îl încurajează pe inginer să își depășească limitele, dându-i iahtul său, învățându-l să îl stăpânească și insuflându-i încredere.

Cel mai așteptat personaj al romanului este Nadia, o fată cu o existență interesantă, ce avea grijă de unicul ei frate care se afla în sanatoriu. Personajul feminin devine speranța inginerului de a-și reabilita viața, se îndrăgostește profund și irecuperabil de ea, îi devine muză, inițiatoare în tainele înotului, iar într-un mod metaforic spus îi dezvăluie complexitatea libertății. Cei doi se întâlnesc în Bugaz, prima oprire a inginerului de când plecase din Liman cu ambarcațiunea comandorului.  

 Mi se părea că am pierdut simțul timpului, al lunilor, al zilelor, al orelor, și-ale celor din urmă și ale celor următoare. Nu știam de cât timp ne cunoaștem; nu-mi aminteam nimic dinaintea ei, ca și când am fi pornit în lume de la început, amândoi alături, și așa trebuie să mergem până la sfârșit, pe această corabie, sau pe alta, care ne unea existențele tot atât de firesc cât le unește pe ale oamenilor aflați sub același acoperiș. (Tudoran, 2022:518)

Nadia și inginerul pornesc într-o călătorie pe mare care poate fi asemuită cu o călătorie prin viață, întrucât personajul feminin îi devine sprijin în toate momentele grele.

Finalul este surprinzător, spectaculos, produce emoție în rândul cititorului care este ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină.

Sincer vorbind nu am avut foarte multe așteptări de la acest roman, deoarece opera Toate pânzele sus nu a reușit să mă facă să iubesc scriitura autorului, însă această operă mi-a demonstrat cât de cameleonic este Radu Tudoran. Am ajuns să citesc opera Un port la răsărit datorită referințelor critice de pe copertă, așa cum s-a întâmplat și cu alte romane:

Un port la răsărit rămâne unul dintre cele mai frumoase romane de iubire din literatura noastră. Radu Tudoran se vădește deopotrivă psiholog și narator, poet al inimii și poet al apelor, în zugrăvirea cărora folosește un stil dintre cele mai epurate. Un port la răsărit consacră un romancier de mare clasă.

Perpessicius, 1942

Radu Tudoran a fost unul dintre puținii profesioniști ai scrisului de la noi. În timpul comunismului, s-a manifestat în continuare ca un profesionist. În 1977, numărul total al exemplarelor din cărțile sale – aproape fiecare reeditată de mai multe ori, depășea 1.400.000.

Alex Ștefănescu, 2010

Puncte tari:

•        Construcția personajelor
•        Imaginile vizuale acvatice
•        Acțiunea
•        Finalul surprinzător

Singurul punct slab ar fi utilizarea termenilor cunoscuți doar de persoane care au avut de a face cu domeniul navigației.