Cărți interzise: „Nimic nou pe frontul de vest” de Erich Maria Remarque

 

„Cartea aceasta nu vrea să fie un act de acuzare, nici profesiune de credință. Reprezintă doar încercarea de-a relata despre o generație care chiar dacă a scăpat de obuzele războiului a fost distrusă de acesta.” (Erich Maria Remarque)  

Nimic nou pe frontul de vest este unul dintre cele mai cunoscute romane scrise de Erich Maria Remarque și are la bază experiența de viață a autorului în timpul Primului Război Mondial, punând în lumină o nouă abordare a temei războiului, valorificând o perspectivă tragică și scoțând la iveală ororile acestuia. Pentru această viziune, autorul a fost considerat de Joseph Goebbels, ministrul propagandei în Germania lui Hitler, drept o persoană care nu dă dovadă de patriotism, iar naziștii îl vor expatria. Din această cauză, Erich Maria Remarque ajunge în Elveția și apoi în America, unde devine un cetățean naturalizat, iar operele sale se bucură de un succes fulminant.

Soldaților austrieci li s-a interzis lectura romanului Nimic nou pe frontul de vest, librăriile cu specific militar din Cehia au refuzat vânzarea acestei opere, în timp ce în Italia cartea a fost interzisă pe întregul teritoriu deoarece promova pacea și punea în evidență idei care se situau în mod natural împotriva războiului. 

Publicată în Germania cu titlul „Im Westen nichts Neues”, în anul 1929, Pe frontul de vest nimic nou va deveni „fără îndoială, cea mai bună poveste despre Primul Război Mondial”. În numai un an, romanul se vinde în peste un milion de exemplare, fiind tradus aproape imediat în douăsprezece limbi şi inspirînd în 1930 un film de succes, cîştigător a două Premii Oscar. După nici trei ani, cartea şi filmul sînt interzise de regimul nazist, sub pretextul că ar aduce prejudicii naţiunii germane. (https://carturesti.ro/carte/pe-frontul-de-vest-nimic-nou-1993755)

Opera Nimic nou pe frontul de vest reliefează povestea lui Paul Baumer, un tânăr de aproape douăzeci de ani care este nevoit să plece pe front, alături de alți camarazi de aceeși vârstă. Inițial, acesta este impulsionat de profesori, dar și de familie, inoculându-i-se ideea că ceea ce face este în beneficiul țării și că trebuie să își apere patria. Niciunul dintre aceștia nu știe cu adevărat ce presupune un război și preferă să îmbrățișeze o poveste idilică și fascinantă asupra eroismului, așa cum este prezentată de soldații care reușesc să se întoarcă de pe front. Nimic mai greșit, deoarece Paul observă încă de la început cum totul este învăluit în minciună.

Sunt tânăr, am douăzeci de ani; dar viața nu mi-a arătat decât disperarea, moartea, frica și înlănțuirea celei mai stupide superficialități cu abisul suferinței. Văd cum popoarele sunt asmuțite unele împotriva altora și se ucid reciproc, pe tăcute, în necunoștință de cauză, prostește, cu nepăsare și nevinovăție. Văd cum mințile luminate ale universului născocesc arme și cuvinte, pentru ca toate astea să se întâmple într-o manieră din ce în ce mai rafinată și să dureze din ce în ce mai mult. 

Comandanții îi umilesc pe tineri, îi pun să execute cele mai execrabile munci, iar la momentul luptei sunt primii care se ascund în tranșee și care refuză să își pună viața în pericol, așteptând ca ceilalți să se sacrifice în locul lor. Cea mai odioasă figură din acest roman este Himmelstoss, un fost poștaș în viața civilă care devine caporal și le face viața un chin tuturor recruților aflați în responsabilitatea sa, forțându-i să îi asculte ordinele, însă când ajunge în mijlocul luptei se retrage. Aflat împreună cu el în aceleași tranșee, Paul descoperă că acest caporal puternic și de netemut în fața lor experimentează frica și trauma, ascunzându-se de învălmășeala bombardamentelor.

Rând pe rând, toți prietenii lui Paul mor în cele mai tragice circumstanțe, majoritatea fiind mutilați fizic. Deși protagonistul este cel care moare ultimul, el ajunge să simtă și mutilările de ordin psihologic. Întors acasă în permisie la un moment dat, nu poate să îi destăinuie toate greutățile prin care trece mamei bolnave de cancer, pe care nu o poate trata pentru că nu dispune de banii necesari și care ajunge la un spital care oferă servicii medicale mai ieftine. Nu îi poate spune cât de greu îi este să dea vestea morții prietenului său Kemmerich mamei lui și cât de umilitor este să o mintă că fiul ei a avut parte de o moarte care să nu implice suferință.

Femeia aceasta care tremură și plânge în hohote, care mă zgâlțâie și țipă la mine: Tu de ce trăiești, dacă el a murit? (...)

De asemenea, i se pare ireal cum toți se raportează la război ca la un eveniment oarecare, considerând că soldații sunt mult mai norocoși deoarece pe front li se asigură o masă decentă, la limita supraviețuirii.

O scenă cutremurătoare este cea în care Paul, întors din permisie, participă la un atac și ajunge să omoare un francez, pe Gerard Duval, un tipograf care era așteptat acasă de soție și de fetița lui. Observațiile psihologice ale naratorului sunt atât de profunde, încât îl transpun pe cititor chiar în cadrul respectiv și îl fac să trăiască drama prin care trece personajul principal.

Gândurile sale reliefează regretul acestuia față de fapta comisă, dându-și seama că și soldatul francez este tot un pion într-un joc sumbru controlat de cei puternici. Descoperind în uniforma acestuia poze și scrisori de la familia sa, Paul își dă seama că pierderea umană este intolerabilă.

Iartă-mă camarade! Cum puteai fi tu dușmanul meu? Dacă am arunca armele și uniformele acestea, ai putea să-mi fii frate, întocmai ca Albert și Kat. Ia douăzeci de ani din viața mea, camarade și scoală-te! Ia mai mulți, căci oricum nu știu ce o să fac cu ei.

Camarade, mă adresez mortului, dar o zic calm, astăzi tu, mâine eu. Dar dacă scap cu viață, camarade, voi lupta împotriva răului care ne-a zdrobit pe amândoi; care ție ți-a răpit viața, iar mie...? Tot viața. Îți promit, camarade. Nu se va mai întâmpla niciodată.

Războiul răpește viața, idealurile, planurile de viitor și familiile tuturor participanților.  Hazardul este cel care îi ține în viață pe soldați, acestui fapt se datorează viața lor pe front, însă speranța că se vor întoarce acasă se stinge pe măsură ce războiul evoluează.

Sunt atât de singur și fără așteptări, încât le pot privi în față fără teamă. 

Din păcate, omul contemporan nu a învățat nimic din experiența pe front a celor din războaiele care au marcat omenirea până la acest moment și se luptă energic pentru putere și interese meschine, fără să conștientizeze că vor schimba destinul unei noi generații de tineri.