duminică, 22 ianuarie 2023

Cărțile Esterei: „Poveștile bufniței” de Éric Emmanuel Schmitt

 

Poveștile bufniței

                                                                                            de Éric-Emmanuel Schmitt



            Poveștile bufniței reprezintă o colecție de două cărți, apărută în anul 2022, la editura Humanitas, imprintul Humanitas Junior, care filtrează valori morale importante pentru orice copil precum: curajul, libertatea și respectul, care sunt expuse într-un mod atent și rafinat datorită talentului scriitorului Éric-Emmanuel Schmitt. Structura cărții are un fond didactic, bufnița Minerva demonstrează protagoniștilor că puterea se află în ei înșiși, punându-i în situații limită pentru a înțelege mai bine realitatea iar, la final, bufnița definește conceptul care a fost ilustrat în carte și aduce în sprijinul afirmațiilor exemple culturale preluate de la diverși filozofi precum: Aristotel, Platon sau Thomas Hobbes.



            Curiozități:

De ce este bufnița ghidul acestei serii de cărți?

            Bufnița Minerva are un rol didactic, este acest magister lundi care îi pune pe copii în postura de a gândi și de a-și pune întrebări. Ea este simbolul înțelepciunii și al filzofiei încă din Anchitate, întrucât este prietena zeiței Atena (în mitologia greacă) sau Minerva (în mitologia romană) care promova dreptatea și, mai ales, alegerile înțelepte și bine argumentate.



Cine este Éric-Emmanuel Schmitt?

Éric-Emmanuel Schmitt s-a născut la 28 martie 1960, în Lyon, Franța. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu, obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, Noaptea de la Valognes. Îi urmează Vizitatorul, care îi aduce consacrarea și pentru care este distins cu trei premii: MolièreVariațiuni enigmaticeLibertinul etc. În 1994 îi apare primul roman, Secta Egoiștilor, dar scrie în continuare piese de teatru care fac sălile pline în Franța și în străinătate. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga activitate.

Mai multe detalii despre autor puteți găsi aici: https://humanitas.ro/autori/eric-emmanuel-schmitt

            Pisoiul care se temea de orice

Este prima carte din seria Poveștile bufniței și expune povestea pisoiului Fortunio care este foarte dezamăgit pentru că nu are suficient curaj, îi este teamă de orice, chiar și să execute cele mai simple acrobații pe care le-ar putea face orice motan. În antiteză cu acesta, fratele său Charly e mult mai îndrăzneț, iar Fortunio nu înțelege de ce nu poate să dea dovadă de aceeași tărie de caracter.

Bufnița Minerva îi va demonstra lui Fortunio că nimeni nu se naște curajos pentru că această trăsătură se dobândește în timp și că are nevoie de două aspecte ca să se manifeste: frica și depășirea ei. 

Din înțelepciunea bufniței Minerva:

„Pentru filozoful grec Aristotel, curajul este o virtute morală, mijlocul drumului între două defecte, lașitatea și nesăbuința. În fața pericolului, ești laș când nu acționezi și găsești scuze, ești nesăbuit când ignori cu bună știință riscurile și greutățile.

Platon spune că a avea curaj înseamnă „tăria ce are cugetare”, o decizie luată de rațiune pe care rațiunea o întărește în ciuda greutăților, a obstacolelor, a oboselii.”

Insula libertății

Insula libertății este cea de-a doua carte în care apare bufnița Minerva și îi conturează pe iepurașul Danilo și pe sora lui, Lily. Aceștia se răzvrătesc pentru că s-au săturat să respecte regulile impuse de părinți și vor un singur lucru: libertate absolută. Oare putem fi liberi dacă trăim într-o comunitate în care trebuie să ținem cont și de nevoile celorlalți pentru a conviețui în armonie?

Bufnița Minerva le îndeplinește dorința și îi trimite pe Insula Libertății, unde orice este posibil, toți pot să facă ce vor, însă acest lucru încalcă un principiu fundamental al vieții: respectul pentru cei din jur. Danilo și Lily își dau seama foarte repede cât de important este să avem o viață ordonată și să respectăm educația primită de la părinți.

Din înțelepciunea bufniței Minerva:

„Când nu există nicio regulă, oamenii sunt nevoiți să se supună celui mai puternic – aceasta este legea junglei, care e opusul legii adevărate, pentru că nu protejează pe nimeni. În haos nimeni nu trăiește în siguranță, nici măcar cel mai puternic, pentru că nu e niciodată sigur că nu va apărea altul mai puternic decât el. Adevăratele legi sunt necesare pentru a nu trăi în lumea violenței pure pe care filzoful englez Thomas Hobbes o numește stare naturală.”

Bufnița Minerva sigur va reuși să ghideze orice copil spre dreptate, bunătate, înțelegere și înțelepciune, trebuie doar să îi faceți loc în viața voastră și, pentru început, în mâinile gingașe ale celor mici.

P.S. Cărțile pot fi răsfoite chiar aici:

https://www.libris.ro/povestile-bufnitei-pisoiul-care-se-temea-de-orice-HUM978-973-50-7431-9--p27912255.html

https://www.libris.ro/povestile-bufnitei-insula-libertatii-HUM978-973-50-7683-2--p28552153.html

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu