marți, 24 iulie 2018

Se numea Sarah



Tatiana de Rosnay este o scriitoare și jurnalistă de origine franceză. Cel mai cunoscut roman al său este Sarah’s key, care a fost publicat în peste 40 de țări. În România, romanul a apărut cu titlul Se numea Sarah la editura Litera, în două ediții, una în anul 2011 și cealaltă în anul 2016, care are 300 de pagini.


Pentru mai multe informații despre autoare, dar și care au fost curiozitățile oamenilor despre cartea Se numea Sarah puteți accesa adresa:


Se numea Sarah este un roman care deschide porțile către trecut, o istorie pe care nimeni nu obișnuiește să o predea în cadrul orelor de la școală. Romanul îl provoacă pe cititor să se documenteze pe cont propriu și să afle cât mai multe despre ceea ce a însemnat  marea razie Vel’d’Hiv’ în timpul anului 1942, chiar în inima Parisului, când au avut de suferit mii de oameni nevinovați, în special copiii.
Romanul este construit pe două planuri narative. Unul urmărește evoluția unei fetițe evreică de doar zece ani, care trăiește o adevărată dramă. Aceasta, împreună cu familia ei, este arestată în toiul nopții de polițiști francezi care au ordin să îi încarce ca pe niște animale într-un autobuz, care nu mai avea să îi aducă niciodată acasă și care se îndrepta spre lagăr. Poliția franceză nu apucă să pătrundă în casa familiei până ce fetița nu îl încuie pe fratele ei într-un dulap, promițându-i că se va întoarce repede după el și că îl va elibera. Drumul către lagăr este descris în cele mai mici detalii: căldura sufocantă, înghesuiala, chiar un episod interesant în care fetița era aproape de eliberare, atunci când un băiețel din autobuz îi propune să evadeze împreună, acesta fiind convins că se îndreaptă spre moarte sigură. Mai mult, prin geamul autobuzului Sarah vede fața unui polițist cunoscut care de multe ori o ajuta să traverseze strada când se întorcea de la școală. Se uită atentă la el în speranța că o va salva, dar acesta rămâne impasibil. Din acel moment, în inima fetiței se naște un sentiment puternic de ură împotriva polițiștilor, dar și a celor care îi obligaseră să poarte o stea pe piept pe inscripționată „evreu” pentru ca toți ceilalți membri ai comunității să îi excludă încetul cu încetul.
Ajunși în lagăr, părinții sunt despărțiți de copiii lor și, cel mai probabil, sunt trimiși către Auschwitz. Sarah o cunoaște pe Rachel, o fetiță de paisprezece ani care suferise și ea în acel lagăr și care avea un singur gând, acela de a scăpa. Cele două fete reușesc să evadeze, chiar dacă au fost surprinse de polițistul care o ajutase de multe ori pe Sarah să traverseze strada. Într-un final, acesta chiar le oferă bani și le smulge steaua de pe haine, spunându-le să fugă cât mai repede:

    „Bărbatul privi încă o dată spre barăci, încruntat.
    - Pentru numele lui Dumnezeu, fugiți! Fugiți acum, amândouă! Dacă vă văd…Scoateți-vă stelele. Încercați să găsiți ajutor. Aveți grijă! Noroc!”
 (Rosnay, 2016: 99)

În drumul lor spre libertate și desigur, spre Paris, acestea ajung să doarmă în pădure, bucurându-se de mirosul proaspăt al mușchiului de copac și de natură. Slăbite fiind, cu hainele murdare și rupte, în Orleans se roagă de fiecare fermier să le ofere ceva de mâncat, fără a avea vreun succes la început, dar în cele din urmă reușesc să fie adăpostite de o familie de fermieri care are grijă de ele, ghicind faptul că sunt evreice și că au reușit să fugă din lagărul de concentrare. Din cauză că Rachel se îmbolnăvește, soția fermierului este nevoită să cheme doctorul, iar acesta anunță poliția franceză. Autoritățile bat la ușa oamenilor și reușesc să o ia pe Rachel, dar Sarah este mai inventivă, ascunzându-se foarte bine și trecând neobservată. După ceva timp, Sarah spune familiei că cea mai mare dorință a ei este să ajungă la Paris pentru a-și salva frățiorul. Soția fermierului își dă seama că este posibil ca băiatul să fi murit demult asfixiat în acel dulap, dar membrii familiei îi îndeplinesc visul și o însoțesc în Paris, la vechea ei casă, însă acolo Sarah trăiește drama vieții sale. Ea descoperă că apartamentul fusese vândut unei familii de francezi, iar în momentul în care deschide dulapul descoperă cadavrul propriului frate. Dezamăgită și luând toată vina asupra sa, fetița se va schimba pentru totdeauna. Familia din Orleans o adoptă, schimbându-i identitatea, dar ea nu mai poate să privească lucrurile la fel, chiar și familia adoptivă văzând în ea o femeie într-un copil:

„Știu că nu o să uite niciodată. În spatele acelor obraji trandafirii și ai zâmbetului, există o asprime. Nu va fi niciodată un copil normal. E ca o femeie, o femeie plină de amărăciune.” (Rosnay, 2016:202)

Celălalt fir narativ urmărește viața unei jurnaliste din Paris, Julia, care este stabilită de mulți ani în Franța, fiind căsătorită cu Bertrand, un francez arogant care nu se gândește decât la propria viață. Printre propriile probleme din căsnicie, confruntându-se cu multe sarcini pierdute, cu un soț care o înșeală și nu este alături de ea, Julia trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’d’Hiv’, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment. Pentru că nu știe mai nimic despre acest eveniment, jurnalista trebuie să se documenteze și astfel descoperă că socrii ei au fost cei care au cumpărat apartamentul Sarei. Julia devine din ce în ce mai interesată de soarta acestei fete, iar Edouard, socrul ei, îi povestește că a fost martor la momentul în care Sarah a venit și a descoperit că fratele său a murit în acel dulap închis. Mai mult, acesta îi arată Juliei niște acte care dovedesc faptul că tatăl lui a fost cel care a înmormântat băiatul și din acel moment a susținut-o financiar pe Sarah fără ca aceasta să știe. Edouard mărturisește că a fost profund impresionat de acea scenă și nu a putut niciodată să o uite.
În căutarea ei nebună, Julia reușește să afle că Sarah murise într-un accident de mașină și îl întâlnește pe fiul ei, pe care îl uimește cu povestea de viață a mamei lui, despre care nu știa nimic. În acel moment, Julia descoperă că istoria vieții lui Sarah fusese ascunsă în momentul în care aceasta a hotărât să se căsătorească în America și să își întemeieze o familie acolo.
Destinul Sarei o ajută pe Julia să își dea seama cât de importantă este viața și curajul de a o lua de la capăt mereu, chiar dacă se simte neputincioasă.
Se numea Sarah este o carte care se citește pe nerăsuflate, tocmai pentru că are o poveste interesantă și orice cititor are ceva de învățat din ea. Aceasta este cartea care m-a provocat să aflu cât mai multe despre o anumită parte din istoria Franței.
Pentru a afla cât mai multe despre razia de la Vel’d’Hiv’ puteți urmări filmulețul următor:
Ecranizare
Se numea Sarah (Sarah’s Key) a fost ecranizată în anul 2011 și regizată de Gilles Paquet-Brenner. 
Trailer-ul poate fi vizionat aici:



duminică, 22 iulie 2018

Doamna Doubtfire


Cine este autoarea?
Anne Fine este o scriitoare britanică cunoscută în special pentru cărțile dedicate copiilor, semnând peste 40 de titluri pentru aceștia. De asemenea, a fost desemnată de două ori autoarea anului la categoria literatură pentru copii.
Doamna Doubtfire este o carte de succes pentru copii apărută la editura Arthur, în colecția classic yellow, care are nici mai mult, nici mai puțin decât 187 de pagini, având un format de buzunar. Având în vedere că subiectul este destul de interesant, un copil ar putea să citească această carte în două zile.

Interese
Ca să îți placă această carte trebuie neapărat să ai simțul umorului, dar și să fii capabil să guști satira și ironia din spatele mesajului transmis de carte. În rest, această operă se citește foarte ușor, având un limbaj accesibil și unde mai pui că acțiunea se dezvoltă pe un singur plan narativ.  

Subiectul cărții
Doamna Doubtfire spune povestea amară a unei familii în care părinții hotărăsc să divorțeze. Lydia, Cristopher și Natalie se află mereu în mijlocul certurilor părinților lor, Daniel și Miranda. Deși aceștia sunt divorțați, situația este tensionată, iar cei trei copii trebuie să se împartă mereu între mama și tata, devenind astfel victimele orgoliilor unor adulți care nu sunt în stare să își rezolve problemele.
Miranda este veșnic preocupată de slujba sa și refuză să își lase copiii să petreacă cât mai mult timp cu tatăl lor, Daniel, pe motiv că acesta este cel mai iresponsabil om pe care l-a cunoscut vreodată și tocmai ea a avut nenorocul să se căsătorească cu el.
Daniel este de profesie actor, dar îi este foarte greu să își găsească un loc de muncă în micuțul oraș în care stă de dragul copiilor săi. Cu toate acestea, Miranda pune mereu presiune asupra sa pentru a plăti pensia alimentară la timp, umilindu-l mereu deoarece nu are un loc de muncă.
Cartea începe ex-abrupto cu momentul în care Daniel o așteaptă pe Miranda să îi aducă copiii în vizită. Fosta lui soție întârzie 40 de minute, fapt care îl irită pentru că el știe că face acest lucru doar ca să îl enerveze și să îi scurteze din puținul timp pe care îl petrece alături de cei trei copii.
Tot în acea zi, Daniel află despre noua idee a Mirandei și anume aceea de a angaja o bonă care să stea cu micuții după ce aceștia ies de la școală. Bărbatul ghicește în ideea soției un nou plan prin care ea dorește să îi îndepărteze pe copii de el, iar atunci îi propune să nu își cheltuiască banii astfel și să îi dea lui șansa de a avea grijă de copii după școală. Iritată, Miranda refuză, iar mintea lui Daniel începe să coacă o idee genială. Actor fiind, obișnuit cu interpretatul rolurilor, hotărăște să se deghizeze într-o femeie și să candideze la postul de bonă.
Între timp, mama copiilor publicase în ziar anunțul potrivit căruia căuta o femeie care este dispusă să stea cu trei copilași după ce aceștia vin de la școală și să le gătească masa. Miranda este sunată de mai multe femei, dar care nu acceptă. Singura care pare să se conformeze descrierii postului pe care Miranda o expune la telefon este misterioasa doamnă Doubtfire. Surprinsă plăcut de amabilitatea femeii, dar și de faptul că este o persoană fără vicii, Miranda hotărăște să o angajeze pe această doamnă.
Doamna Doubtfire este o femeie voinică, plină de încredere, cu vaste cunoștințe de horticultură, care aduce liniște și calm în casa Mirandei. Chiar dacă este deghizat astfel, Daniel este recunoscut de către copii. La început, aceștia complotează cu tatăl lor, dornici de a petrece mai mult timp cu el, dar pe măsură ce timpul trece, aceștia adoptă o poziție destul de matură pentru vârsta lor și îi impun lui Daniel să își dezvăluie adevărata identitate, deoarece nu este etic să își mintă fosta soție și nici ei nu mai pot continua acest joc, în care sunt nevoiți să păcălească mama.
În cele din urmă, Miranda își dă seama de planul lui Daniel și se înfurie pe acesta, considerând că ceea ce a făcut este un joc murdar prin care a urmărit să îi submineze autoritatea în fața copiilor, deși înainte să ghicească adevărata identitate a bonei s-a arătat mulțumită de serviciile acesteia. Cei doi se ceartă groaznic, iar Lydia și Cristopher pun piciorul în prag spunându-le că nu au dreptul să se comporte astfel în fața propriilor copii. 
Miranda îl dă afară pe Daniel din casă, iar finalul este destul de surprinzător. Cei trei copii o roagă pe mamă să discute cu tatăl lor pentru a se împăca. Miranda acceptă cu greu acest lucru, dar într-un final este de acord că nu are nici un drept să îi îndepărteze pe copii de Daniel, așa că este de acord ca Lydia, Christopher și Natalie să stea peste noapte la el, dacă doresc să petreacă cât mai mult timp cu tatăl lor.

Mesajul din spatele cărții
Deși în acest roman apar numeroase scene amuzante, cartea transmite ideea că o căsnicie este ceva foarte important, iar adulții trebuie să fie extrem de responsabili, mai ales când la mijloc sunt și copii.
Doamna Doubtfire este o poveste satirică care evidențiază relațiile dintre părinți și copii, punând accentul pe ideea că cel mai important lucru într-o familie este înțelegerea și comunicarea.  

Doamna Doubtfire de-a lungul timpului…





Ecranizare
Această carte a fost ecranizată în anul 1993, iar Robin Williams, Sally Field și Pierce Brosnan joacă rolurile principale.