Tatiana de Rosnay este o scriitoare
și jurnalistă de origine franceză. Cel mai cunoscut roman al său este Sarah’s key, care a fost publicat în
peste 40 de țări. În România, romanul a apărut cu titlul Se numea Sarah la editura Litera, în două ediții, una în anul 2011
și cealaltă în anul 2016, care are 300 de pagini.
Pentru mai multe informații despre
autoare, dar și care au fost curiozitățile oamenilor despre cartea Se numea Sarah puteți accesa adresa:
Se
numea Sarah este un roman care deschide porțile
către trecut, o istorie pe care nimeni nu obișnuiește să o predea în cadrul
orelor de la școală. Romanul îl provoacă pe cititor să se documenteze pe cont
propriu și să afle cât mai multe despre ceea ce a însemnat marea razie Vel’d’Hiv’ în timpul anului 1942, chiar în inima Parisului, când au
avut de suferit mii de oameni nevinovați, în special copiii.
Romanul este construit pe două
planuri narative. Unul urmărește evoluția unei fetițe evreică de doar zece ani,
care trăiește o adevărată dramă. Aceasta, împreună cu familia ei, este arestată
în toiul nopții de polițiști francezi care au ordin să îi încarce ca pe niște animale
într-un autobuz, care nu mai avea să îi aducă niciodată acasă și care se
îndrepta spre lagăr. Poliția franceză nu apucă să pătrundă în casa familiei
până ce fetița nu îl încuie pe fratele ei într-un dulap, promițându-i că se va
întoarce repede după el și că îl va elibera. Drumul către lagăr este descris în
cele mai mici detalii: căldura sufocantă, înghesuiala, chiar un episod
interesant în care fetița era aproape de eliberare, atunci când un băiețel din autobuz
îi propune să evadeze împreună, acesta fiind convins că se îndreaptă spre
moarte sigură. Mai mult, prin geamul autobuzului Sarah vede fața unui polițist
cunoscut care de multe ori o ajuta să traverseze strada când se întorcea de la
școală. Se uită atentă la el în speranța că o va salva, dar acesta rămâne
impasibil. Din acel moment, în inima fetiței se naște un sentiment puternic de
ură împotriva polițiștilor, dar și a celor care îi obligaseră să poarte o stea
pe piept pe inscripționată „evreu” pentru ca toți ceilalți membri ai
comunității să îi excludă încetul cu încetul.
Ajunși în lagăr, părinții sunt
despărțiți de copiii lor și, cel mai probabil, sunt trimiși către Auschwitz.
Sarah o cunoaște pe Rachel, o fetiță de paisprezece ani care suferise și ea în
acel lagăr și care avea un singur gând, acela de a scăpa. Cele două fete
reușesc să evadeze, chiar dacă au fost surprinse de polițistul care o ajutase
de multe ori pe Sarah să traverseze strada. Într-un final, acesta chiar le
oferă bani și le smulge steaua de pe haine, spunându-le să fugă cât mai repede:
„Bărbatul privi încă o dată spre barăci, încruntat.
- Pentru numele lui Dumnezeu, fugiți!
Fugiți acum, amândouă! Dacă vă văd…Scoateți-vă stelele. Încercați să găsiți
ajutor. Aveți grijă! Noroc!”
(Rosnay, 2016: 99)
În drumul lor spre libertate și desigur,
spre Paris, acestea ajung să doarmă în pădure, bucurându-se de mirosul proaspăt
al mușchiului de copac și de natură. Slăbite fiind, cu hainele murdare și
rupte, în Orleans se roagă de fiecare fermier să le ofere ceva de mâncat, fără
a avea vreun succes la început, dar în cele din urmă reușesc să fie adăpostite
de o familie de fermieri care are grijă de ele, ghicind faptul că sunt evreice
și că au reușit să fugă din lagărul de concentrare. Din cauză că Rachel se
îmbolnăvește, soția fermierului este nevoită să cheme doctorul, iar acesta
anunță poliția franceză. Autoritățile bat la ușa oamenilor și reușesc să o ia
pe Rachel, dar Sarah este mai inventivă, ascunzându-se foarte bine și trecând
neobservată. După ceva timp, Sarah spune familiei că cea mai mare dorință a ei
este să ajungă la Paris pentru a-și salva frățiorul. Soția fermierului își dă
seama că este posibil ca băiatul să fi murit demult asfixiat în acel dulap, dar
membrii familiei îi îndeplinesc visul și o însoțesc în Paris, la vechea ei
casă, însă acolo Sarah trăiește drama vieții sale. Ea descoperă că apartamentul
fusese vândut unei familii de francezi, iar în momentul în care deschide
dulapul descoperă cadavrul propriului frate. Dezamăgită și luând toată vina
asupra sa, fetița se va schimba pentru totdeauna. Familia din Orleans o adoptă,
schimbându-i identitatea, dar ea nu mai poate să privească lucrurile la fel,
chiar și familia adoptivă văzând în ea o femeie într-un copil:
„Știu că nu o să uite niciodată. În spatele acelor obraji trandafirii și ai zâmbetului, există o asprime. Nu va fi niciodată un copil normal. E ca o femeie, o femeie plină de amărăciune.” (Rosnay, 2016:202)
Celălalt fir narativ urmărește
viața unei jurnaliste din Paris, Julia, care este stabilită de mulți ani în
Franța, fiind căsătorită cu Bertrand, un francez arogant care nu se gândește
decât la propria viață. Printre propriile probleme din căsnicie,
confruntându-se cu multe sarcini pierdute, cu un soț care o înșeală și nu este
alături de ea, Julia trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’d’Hiv’, cu ocazia comemorării a
șaizeci de ani de la acest eveniment. Pentru că nu știe mai nimic despre acest
eveniment, jurnalista trebuie să se documenteze și astfel descoperă că socrii
ei au fost cei care au cumpărat apartamentul Sarei. Julia devine din ce în ce
mai interesată de soarta acestei fete, iar Edouard, socrul ei, îi povestește că
a fost martor la momentul în care Sarah a venit și a descoperit că fratele său
a murit în acel dulap închis. Mai mult, acesta îi arată Juliei niște acte care
dovedesc faptul că tatăl lui a fost cel care a înmormântat băiatul și din acel
moment a susținut-o financiar pe Sarah fără ca aceasta să știe. Edouard mărturisește
că a fost profund impresionat de acea scenă și nu a putut niciodată să o uite.
În căutarea ei nebună, Julia
reușește să afle că Sarah murise într-un accident de mașină și îl întâlnește pe
fiul ei, pe care îl uimește cu povestea de viață a mamei lui, despre care nu
știa nimic. În acel moment, Julia descoperă că istoria vieții lui Sarah fusese
ascunsă în momentul în care aceasta a hotărât să se căsătorească în America și
să își întemeieze o familie acolo.
Destinul Sarei o ajută pe Julia să
își dea seama cât de importantă este viața și curajul de a o lua de la capăt
mereu, chiar dacă se simte neputincioasă.
Se
numea Sarah este o carte care se citește pe
nerăsuflate, tocmai pentru că are o poveste interesantă și orice cititor are
ceva de învățat din ea. Aceasta este cartea care m-a provocat să aflu cât mai
multe despre o anumită parte din istoria Franței.
Pentru a afla cât mai multe despre
razia de la Vel’d’Hiv’ puteți urmări
filmulețul următor:
Ecranizare
Se
numea Sarah (Sarah’s Key) a fost ecranizată în anul 2011 și
regizată de Gilles Paquet-Brenner.
Trailer-ul poate fi vizionat aici:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu