marți, 24 iulie 2018

Se numea Sarah



Tatiana de Rosnay este o scriitoare și jurnalistă de origine franceză. Cel mai cunoscut roman al său este Sarah’s key, care a fost publicat în peste 40 de țări. În România, romanul a apărut cu titlul Se numea Sarah la editura Litera, în două ediții, una în anul 2011 și cealaltă în anul 2016, care are 300 de pagini.


Pentru mai multe informații despre autoare, dar și care au fost curiozitățile oamenilor despre cartea Se numea Sarah puteți accesa adresa:


Se numea Sarah este un roman care deschide porțile către trecut, o istorie pe care nimeni nu obișnuiește să o predea în cadrul orelor de la școală. Romanul îl provoacă pe cititor să se documenteze pe cont propriu și să afle cât mai multe despre ceea ce a însemnat  marea razie Vel’d’Hiv’ în timpul anului 1942, chiar în inima Parisului, când au avut de suferit mii de oameni nevinovați, în special copiii.
Romanul este construit pe două planuri narative. Unul urmărește evoluția unei fetițe evreică de doar zece ani, care trăiește o adevărată dramă. Aceasta, împreună cu familia ei, este arestată în toiul nopții de polițiști francezi care au ordin să îi încarce ca pe niște animale într-un autobuz, care nu mai avea să îi aducă niciodată acasă și care se îndrepta spre lagăr. Poliția franceză nu apucă să pătrundă în casa familiei până ce fetița nu îl încuie pe fratele ei într-un dulap, promițându-i că se va întoarce repede după el și că îl va elibera. Drumul către lagăr este descris în cele mai mici detalii: căldura sufocantă, înghesuiala, chiar un episod interesant în care fetița era aproape de eliberare, atunci când un băiețel din autobuz îi propune să evadeze împreună, acesta fiind convins că se îndreaptă spre moarte sigură. Mai mult, prin geamul autobuzului Sarah vede fața unui polițist cunoscut care de multe ori o ajuta să traverseze strada când se întorcea de la școală. Se uită atentă la el în speranța că o va salva, dar acesta rămâne impasibil. Din acel moment, în inima fetiței se naște un sentiment puternic de ură împotriva polițiștilor, dar și a celor care îi obligaseră să poarte o stea pe piept pe inscripționată „evreu” pentru ca toți ceilalți membri ai comunității să îi excludă încetul cu încetul.
Ajunși în lagăr, părinții sunt despărțiți de copiii lor și, cel mai probabil, sunt trimiși către Auschwitz. Sarah o cunoaște pe Rachel, o fetiță de paisprezece ani care suferise și ea în acel lagăr și care avea un singur gând, acela de a scăpa. Cele două fete reușesc să evadeze, chiar dacă au fost surprinse de polițistul care o ajutase de multe ori pe Sarah să traverseze strada. Într-un final, acesta chiar le oferă bani și le smulge steaua de pe haine, spunându-le să fugă cât mai repede:

    „Bărbatul privi încă o dată spre barăci, încruntat.
    - Pentru numele lui Dumnezeu, fugiți! Fugiți acum, amândouă! Dacă vă văd…Scoateți-vă stelele. Încercați să găsiți ajutor. Aveți grijă! Noroc!”
 (Rosnay, 2016: 99)

În drumul lor spre libertate și desigur, spre Paris, acestea ajung să doarmă în pădure, bucurându-se de mirosul proaspăt al mușchiului de copac și de natură. Slăbite fiind, cu hainele murdare și rupte, în Orleans se roagă de fiecare fermier să le ofere ceva de mâncat, fără a avea vreun succes la început, dar în cele din urmă reușesc să fie adăpostite de o familie de fermieri care are grijă de ele, ghicind faptul că sunt evreice și că au reușit să fugă din lagărul de concentrare. Din cauză că Rachel se îmbolnăvește, soția fermierului este nevoită să cheme doctorul, iar acesta anunță poliția franceză. Autoritățile bat la ușa oamenilor și reușesc să o ia pe Rachel, dar Sarah este mai inventivă, ascunzându-se foarte bine și trecând neobservată. După ceva timp, Sarah spune familiei că cea mai mare dorință a ei este să ajungă la Paris pentru a-și salva frățiorul. Soția fermierului își dă seama că este posibil ca băiatul să fi murit demult asfixiat în acel dulap, dar membrii familiei îi îndeplinesc visul și o însoțesc în Paris, la vechea ei casă, însă acolo Sarah trăiește drama vieții sale. Ea descoperă că apartamentul fusese vândut unei familii de francezi, iar în momentul în care deschide dulapul descoperă cadavrul propriului frate. Dezamăgită și luând toată vina asupra sa, fetița se va schimba pentru totdeauna. Familia din Orleans o adoptă, schimbându-i identitatea, dar ea nu mai poate să privească lucrurile la fel, chiar și familia adoptivă văzând în ea o femeie într-un copil:

„Știu că nu o să uite niciodată. În spatele acelor obraji trandafirii și ai zâmbetului, există o asprime. Nu va fi niciodată un copil normal. E ca o femeie, o femeie plină de amărăciune.” (Rosnay, 2016:202)

Celălalt fir narativ urmărește viața unei jurnaliste din Paris, Julia, care este stabilită de mulți ani în Franța, fiind căsătorită cu Bertrand, un francez arogant care nu se gândește decât la propria viață. Printre propriile probleme din căsnicie, confruntându-se cu multe sarcini pierdute, cu un soț care o înșeală și nu este alături de ea, Julia trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’d’Hiv’, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment. Pentru că nu știe mai nimic despre acest eveniment, jurnalista trebuie să se documenteze și astfel descoperă că socrii ei au fost cei care au cumpărat apartamentul Sarei. Julia devine din ce în ce mai interesată de soarta acestei fete, iar Edouard, socrul ei, îi povestește că a fost martor la momentul în care Sarah a venit și a descoperit că fratele său a murit în acel dulap închis. Mai mult, acesta îi arată Juliei niște acte care dovedesc faptul că tatăl lui a fost cel care a înmormântat băiatul și din acel moment a susținut-o financiar pe Sarah fără ca aceasta să știe. Edouard mărturisește că a fost profund impresionat de acea scenă și nu a putut niciodată să o uite.
În căutarea ei nebună, Julia reușește să afle că Sarah murise într-un accident de mașină și îl întâlnește pe fiul ei, pe care îl uimește cu povestea de viață a mamei lui, despre care nu știa nimic. În acel moment, Julia descoperă că istoria vieții lui Sarah fusese ascunsă în momentul în care aceasta a hotărât să se căsătorească în America și să își întemeieze o familie acolo.
Destinul Sarei o ajută pe Julia să își dea seama cât de importantă este viața și curajul de a o lua de la capăt mereu, chiar dacă se simte neputincioasă.
Se numea Sarah este o carte care se citește pe nerăsuflate, tocmai pentru că are o poveste interesantă și orice cititor are ceva de învățat din ea. Aceasta este cartea care m-a provocat să aflu cât mai multe despre o anumită parte din istoria Franței.
Pentru a afla cât mai multe despre razia de la Vel’d’Hiv’ puteți urmări filmulețul următor:
Ecranizare
Se numea Sarah (Sarah’s Key) a fost ecranizată în anul 2011 și regizată de Gilles Paquet-Brenner. 
Trailer-ul poate fi vizionat aici:



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu