În liceu, l-am adorat pe Sherlock Holmes. Mă fascina felul în care observa ceea ce altora le scăpa și cum, din câteva detalii aparent neînsemnate, construia o explicație la care eu nici nu m-aș fi gândit. Mai târziu, când am devenit profesoară, am știut că vreau să le fac și elevilor mei cunoștință cu acest personaj emblematic al literaturii polițiste.
Anul acesta revin la catedră după patru ani dedicați maternității. Au fost ani în care am descoperit o altă Raluca, cu alte griji, bucurii și întrebări, dar în care mi-a fost dor și de întâlnirile clubului meu de lectură. Pentru reluarea lor, prima carte pe care am ales-o este Un studiu în roșu, de Sir Arthur Conan Doyle.
Alegerea ascunde și un motiv personal. În acest început de an școlar, mă simt puțin ca Holmes: adun indicii, observ, încerc să înțeleg. Misterul meu ține de regăsirea propriului drum didactic într-o școală în care inteligența artificială a devenit deja parte a realității cotidiene. Mă întreb ce păstrez din felul meu de a preda, ce schimb și cum îi pot ajuta pe elevi să își construiască propriile răspunsuri atunci când un răspuns gata formulat este atât de ușor de obținut.
Când aleg o carte pentru ei, mă gândesc și la discuțiile care pot începe după ce o închid. Mi-aș dori să le rămână o întrebare, să simtă nevoia să își spună părerea sau să revină la un pasaj care i-a pus pe gânduri. Sherlock Holmes îmi oferă un asemenea punct de plecare.
La prima vedere, mecanismul literaturii polițiste pare simplu: avem un mister și vrem să aflăm cine se află în spatele lui. Curiozitatea îl poate apropia de carte inclusiv pe elevul pentru care lectura este, de obicei, încă o sarcină de îndeplinit.
Aventurile lui Holmes îi dau cititorului ceva de făcut. Îl invită să observe, să bănuiască, să compare și să își verifice explicațiile. Ca profesoară, văd aici o ocazie de a transforma dorința de a rezolva cazul într-o lectură atentă.
De unde știi? — întrebarea la care revin mereu
Este una dintre întrebările mele preferate la clasă. O pun când un răspuns pare prea sigur, când o idee sună bine, dar nu are încă un argument, sau când simt că un elev poate merge mai departe cu propria interpretare.
Îmi place momentul în care se oprește, caută, revine la text și începe să explice. Atunci, răspunsul capătă consistență, iar încrederea lui se sprijină pe ceea ce a observat și a înțeles.
Când un elev spune că un personaj este vinovat, sincer, crud sau îndreptățit să acționeze într-un anumit fel, îl invit să găsească în text ceea ce îi susține părerea. Cu Sherlock Holmes, acest exercițiu vine aproape de la sine. Un obiect, o urmă sau o declarație pot schimba întreaga explicație.
Putem discuta și despre cât de ușor ajungem la o concluzie atunci când reținem doar detaliile care ne convin. Într-o perioadă în care reacționăm repede la ceea ce vedem și citim, cred că merită să exersăm răbdarea de a verifica. Să putem spune încă nu știu și să continuăm să căutăm.
Aceeași întrebare, De unde știi?, merită pusă și atunci când răspunsul vine de la un instrument de inteligență artificială. Ce îi susține răspunsul? Îl putem verifica?
În „Un studiu în roșu”, întrebarea cea mai grea apare după rezolvarea misterului
Ceea ce mă atrage în mod deosebit la acest roman este povestea lui Jefferson Hope. După ce îi aflăm trecutul, judecata asupra lui devine mai complicată. Cunoaștem suferința care îl împinge spre răzbunare și putem simți compasiune pentru el. În același timp, faptele sale și consecințele lor rămân.
Aici vreau să mă opresc cu elevii: dacă înțelegem de ce un om a ajuns să ucidă, înseamnă că îi justificăm acțiunea? Cât de mult ne schimbă părerea cunoașterea trecutului său? Are cineva dreptul să hotărască singur cine trebuie pedepsit și cum?
Cred că adolescenții au nevoie de spațiu pentru asemenea întrebări. Au deja opinii puternice despre dreptate și nedreptate, iar literatura le oferă ocazia să le exprime, să le confrunte cu alte perspective și să le nuanțeze.
Mă interesează felul în care își construiesc răspunsurile: ce argumente aleg, cum ascultă o opinie diferită și dacă pot accepta că același personaj le provoacă sentimente contradictorii. Mi se pare valoros să poată spune: îi înțeleg suferința, dar nu îi aprob faptele și să explice cum au ajuns la această poziție.
Felul în care aflăm povestea ne schimbă părerea
Cele două părți ale romanului oferă un bun prilej de a discuta despre construcția unei opere. Mai întâi urmărim ancheta, apoi descoperim trecutul care explică tragedia.
În loc să pornesc direct de la definiții, îi voi întreba: Cum l-ați fi privit pe Hope dacă i-ați fi cunoscut povestea de la început? De aici putem ajunge la ordinea evenimentelor, la suspans și la felul în care autorul dozează informația.
Îmi place să leg noțiunile literare de experiența cititorului. Elevul a simțit deja surpriza sau și-a schimbat părerea despre un personaj. Discuția îl ajută să înțeleagă cum a fost construit acel efect și cât de mult contează momentul în care aflăm un anumit lucru.
O carte poate deveni punctul de întâlnire al unei clase
Pentru clubul de lectură, am ales activități care le lasă elevilor loc să contribuie: un dosar cu indicii, un proces imaginar al lui Hope, câteva citate ale căror semnificații să le descopere singuri.
Îmi doresc ca sarcinile să fie clare și să îi conducă înapoi la carte. Dacă apără un personaj, să selecteze fapte relevante. Dacă propun o explicație, să arate pe ce se bazează. Dacă interpretează un citat, să îl lege de context.
Vreau să las loc și pentru întrebările lor. Un detaliu care mie mi se pare secundar poate deveni pentru un elev cheia întregii lecturi. Sunt curioasă să văd unde se vor opri, ce îi va nedumeri și asupra căror lucruri nu vom fi de acord.
Voi discuta și aspectele care cer o privire critică, inclusiv reprezentarea comunității mormone în roman. Cred că este firesc să îi ajutăm să distingă între imaginea construită într-o operă și realitatea istorică, pe care trebuie să o cercetăm și din alte surse. Putem aprecia o carte și, în același timp, putem pune sub semnul întrebării unele dintre perspectivele ei.
Pentru mine, relevanța lui Sherlock Holmes la liceu se vede în aceste posibilități de dialog. Pornim de la un mister și ajungem să vorbim despre argumente, suferință, dreptate și propriile judecăți. Iar eu mă întorc la un personaj pe care l-am iubit în adolescență, curioasă să descopăr cum îl vor citi elevii mei de astăzi.
La finalul întâlnirii, îi voi întreba: Asupra cărui lucru ți-ai schimbat părerea citind această carte?
Le voi asculta răspunsurile cu aceeași curiozitate cu care, în liceu, întorceam paginile pentru a afla ce descoperise Holmes.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu