O lecție de viață

       (sursă imagine:  http://www.puckermob.com/)

Haideți să ne imaginăm pentru un moment că trupul ne-ar fi cel mai mare inamic în construirea unei cariere. O să vă întrebați cum se poate acest lucru. Ei bine, există persoane captive în propriul lor corp. Acesta nu le îngăduie să realizeze activități pe care noi le considerăm a fi banale precum mersul sau vorbitul, dar este interesant să vedem cum aceste persoane pot constitui pentru noi un adevărat model. De ce? Pentru că ei au de cele mai multe ori o voință care o depășește pe a noastră. Acești oameni redescoperă bucuria de a trăi zilnic și mai ales încearcă să își depășească condiția. Ei ne oferă lecții importante.

Citind lucrarea memorialistică ,,Scurtă istorie a vieții mele” semnată de celebrul om de știință Stephen Hawking mi-am dat seama că tot ce contează în viață pentru a-ți îndeplini visele este într-adevăr voința. Cartea evocă atât perioada de copilărie a fizicianului, cât și perioada de maturitate, care i-a fost marcată de boala ALS (Scleroză laterală amiotrofică ), dar și de un succes răsunător în domeniul cercetării. Stephen Hawking mărturisește că atunci când și-a aflat diagnosticul s-a întrebat: ,,Oare de ce eu?” - este de fapt întrebarea tipică pe care fiecare dintre noi și-o adresează atunci când află că este bolnav de o boală incurabilă. Cum medicii nu îi ofereau o perspectivă prea pozitivă asupra viitorului a înțeles că trebuie să  fie el cel care să creadă că are o șansă la viață. Nu vă imaginți că toate aceste lucruri se întâmplă cât ai bate din palme. Eu cred că pentru  a face  toate acestea trebuie să ai foarte mare încredere în tine și în potențialul tău.

Consider că dacă o persoană suferă de o anumită boală trebuie să  se gândească: ,,oare ce pot face eu în această viață pentru a  mă simți împlinit?”. În momentul când găsim acel ceva care să ne dea putere trebuie să ne concentrăm toată atenția asupra acestui lucru.  Este greu să afli că într-o zi nu vei mai putea vorbi, că nu îți vei mai putea mișca corpul sau că într-o zi vei ajunge să vorbești printr-un sintetizator. Mulți dintre voi sunt sigură că ar spune că aceasta nu este viață, dar toate aceste lucruri i s-au întâmplat acestui fizician, care are puterea să se confeseze în această lucrare.  Cartea debordează de modestie. Unul dintre capitolele ei este intitulat ,,Fără limite”, care scoate în relief că de fapt viața trebuie trăită fără limitele impuse de o anumită boală.  Hawking oferă un îndemn pentru cei invalizi afirmând că: ,,Am convingerea că invalizii trebue să se concentreze asupra lucrurilor pe care handicapul nu-i  împiedică să le realizeze și să nu regrete ceea ce nu pot realiza” ( Hawking 2015, p. 125)

Pentru cei pasionați de arta cinematografică, anul acesta s-a realizat  filmul  ,,The Theory of Everything” (,,Teoria întregului”)  care evidențiază relația dintre Stephen Hawking și prima sa soție, Jane. Accesați aici trailer-ul: http://www.cinemagia.ro/trailer/the-theory-of-everything-10561/. Filmul reliefează puterea iubirii și a speranței.  Iubirea și încrederea neîntreruptă reprezintă după cum veți vedea în această  producție două ingrediente importante în  depășirea oricărei greutăți.

Stephen Hawking se declară a fi un om împlinit pe toate planurile. Este un scriitor prolific reușind să publice un număr impresionant de lucrări care pun în centru știința tratând teme precum găurile negre sau problema nașterii universului.  A realizat chiar și o lucrare împreună cu fiica sa Lucy dedicată copiilor, care relevă adevăruri științifice intitulată: ,,George și cheia secretă a universului ” .

Robinson Crusoe sau... redescoperirea sinelui

(sursă imagine:www.elefant.ro)

      Vă recomand să citiți romanul ,,Robinson Crusoe” scris de Daniel Defoe. Când eram în școala generală această carte era introdusă pe o listă de lecturi pentru  vacanță. Atunci când ești în școala generală citești această carte, iar impresia care îți rămâne după ce ai citit-o este că lucrarea evidențiază un naufragiu, sau o încadrezi sub eticheta de ,,carte de aventuri”. Și dacă lucrurile nu sunt așa cum par a fi? Romanul lui Defoe este un exemplu clar al faptului că într-un fel înțelegem o carte în copilărie și într-un fel o înțelegem la maturitate.
      Spun toate acestea, deoarece recent am recitit-o întrucât am pregătit-o pentru un examen de limbă și literatură străină pentru facultate. Am terminat-o în două zile. Este exact genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână, întrucât nu îți poți abandona personajul, iar curiozitatea de a afla cum evoluează firul narativ este atât de copleșitoare încât pur și simplu o vei purta după tine oriunde te-ai afla numai ca să o citești.

      Povestea este relativ simplă. Am să încerc să schițez câteva idei așa încât să nu vă curm bucuria de a citi această operă integral. După cum ați ghicit, Robinson Crusoe este personajul principal. El reprezintă prototipul tânărului curios și curajos care vrea să călătorească cu orice preț. Tatăl său îi repetă în nenumărate rânduri că trebuie să se mulțumească cu viața tihnită pe care o are.  Într-un fel, tatăl său îl avertizează de primejdia care îl așteaptă dacă dorește să călătorească pe mare.
      În opinia mea, romanul reprezintă o parabolă din care cu toții avem ce învăța. Robinson Crusoe nesocotește sfatul tatălui și precum bine știm, după mai multe aventuri printre care și cele din Brazilia în care pune bazele unei adevărate afaceri, naufragiază. Robinson  ajunge pe o insulă pustie. El este singurul locuitor și într-un fel sau altul trebuie să supraviețuiască. Atunci când își dă seama de gravitatea situației se simte extrem de confuz, disperat și neajutorat. Găsește niște hârtie și cerneală și  hotărăște să scrie un jurnal. Acesta trasează două coloane, una destinată lucrurilor bune care i s-au întâmplat în urma naufragiului și încă o coloană destinată lucrurilor rele. Iată câteva exemple din roman:

Rău	Bine
,,Sunt surghiunit pe o insulă blestemată, deznădăjduit și lipsit de orice perspectivă de salvare.”	,,Sunt totuși în viață, nu m-am înecat, după cum s-a întâmplat cu tovarășii mei de pe corabie.”
,,Sunt despărțit și uitat de lumea întreagă, fiind menit suferinței.”	,,Am fost ales dintre toți spre a fi mântuit, iar Cel prin care s-a înfăptuit minunea mă poate salva și din greutățile de față.”
,,Sunt departe de tot ce este omenesc, stingher și izgonit din societatea oamenilor.”	,,Nu sunt flămând și nici sortit să pier într-un loc pustiu lipsit de toate cele de trebuință.”
,,Nu am îmbrăcăminte cu care să mă acopăr.”	,,Mă găsesc într-o climă în care, chiar dacă aveam haine, cu greu le-aș fi purtat.”

  










(textul din tabel este preluat din cartea ,,Robinson Crusoe, apărută la Adevărul Holding, 2009, de la pagina: 56)

    Aceasta acțiune poate fi interpretată ca una psihologică de a se încuraja și mai ales ceea ce face evidențiază un mesaj religios și anume că tot ce contează în viață este să ai credință că lucrurile se pot îndrepta și că din orice experiență mai puțin plăcută trebuie să extragi învățăminte.

Robinson Crusoe reușește să se redescopere pe sine prin intermediul credinței. Îl redescoperă pe Dumnezeu în cel mai crucial moment al vieții așa cum și noi ne întoarcem cu fața spre Dumnezeu când avem greutăți.

    Pe lângă acest fapt Robinson Crusoe reprezintă un model de curaj. Acesta se află într-o situație cum nimeni nu și-ar dori, însă nu a capitulat, a încercat să își creeze o existență. Pentru a-și păstra mintea sănătoasă întreprinde o multitudine de lucruri precum:

1.           Scrie un jurnal
2.         Ține numărătoarea zilelelor pentru a nu pierde noțiunea timpului
3.           Crește animale
4.                  Se roagă la Dumnezeu
5.                  Citește Biblia
6.                  Se inițiază în tainele olăritului

     Romanul ,,Robinson Crusoe” scoate în relief și puterea prieteniei. Crusoe scapă de la moarte un canibal pe care îl denumește Vineri. Reușește să-l convertească de la religia sa politeistă la cea creștină. Descoperă în el un prieten devotat care niciodată nu l-ar fi trădat. Atunci când Robinson dorește să îl ajute să ajungă pe insula sa acesta îi răspunde că mai bine moare decât să nu mai fie prietenul său.

     Recomand cu mare căldură această carte tuturor adolescenților care sunt în căutarea  eului  și nu numai. Lucrarea reprezintă o lecție de viață pentru toți acei adolescenți care nesocotesc sfatul celor mai mari. Robinson Crusoe evidențiază cum din greșeli omul chiar poate învăța și poate redescoperi credința de mult uitată din sufletul său pentru că în fiecare dintre noi există ceva divin.

Sfaturi pentru a realiza o lucrare academică sau un simplu eseu

Indiferent de lucrarea pe care o realizezi este foarte important să urmezi anumiți pași pentru a o desăvârși. Deși această postare nu evidențiază nici o operă literară, ea te va ajuta să realizezi o lucrare corectă și demnă de o notă maximă.

1.    .  Pentru început lucrarea ta trebuie să fie structurată în trei părți: Introducere

                                                                                                            Cuprins

                                                                                                            Încheiere

2.   .   Introducerea trebuie să atragă atenția cititorului, a profesorului. Poți începe prin a utiliza un citat care să aibă legătură cu tema pe care urmărești să o prezinți. Îl poți comenta.

3.      Definește în mod clar tema ta. Dacă realizezi o lucrare academică care are legătură cu un anumit autor, evită introducerile mari în care dai numai date biografice despre acesta. De fapt, nimeni nu este interesat de viața autorului sau de cum s-a numit soția sa. Ceea ce ne interesează sunt operele și cum le poți tu interpreta într-un mod coerent. Evită suprainterpretarea.

4. .     În cuprins ai grijă ca orice citat pe care îl folosești să fie însoțit de sursa sa. Spre exemplu, dacă am folosit un citat din Edgar Allan Poe vom indica sursa astfel (Poe 1971, p.40) 
Poe-numele autorului

1971- anul la care a apărut lucrarea, în cazul meu lucrarea lui Poe a fost tradusă în anul 1971 la editura Univers, nu mă refer la anul în care Poe  a publicat  lucrarea.

p.- pagina de unde ai luat citatul

5.      Nu îți atribui paragrafe întregi pe care nu le-ai gândit și nu prelua vreun citat fără să indici sursa. Acest lucru poartă numele de PLAGIAT. În mediul universitar se ”pedepsește” cu nota 1 și mai mult ca sigur că nu vei avea ocazia să intri în examenul final.

6.    Mare atenție la conectorii textuali. Folosește pentru a face tranziția de la un paragraf la altul conectori precum:

                                    În primul rând,

                                    În al doilea rând,

Totuși,

De asemenea,

Desigur că,

Sunt de acord cu,

Părerea mea este că,

Pe de-o parte

Pe de altă parte (pentru a introduce un contra-argument)

Având în vedere cele menționate

7.      Realizează o concluzie de cel mult o pagină (în cazul eseurilor academice) și de cel puțin o jumătate de pagină (în cazul eseurilor de liceu). Folosește un conector textual precum: ,,În concluzie” pentru a marca începutul concluziei tale. Dacă nu faci acest lucru cititorul nu va ști că tu de fapt vrei să închei lucrarea.

8.      Nu încerca să te scuzi spunând: ,,Nu știu dacă am reușit să tratez tot ce am dorit în lucrarea mea”. În acest fel vei reuși cu grație să dai impresia că de fapt nu te-ai documetat foarte bine pentru a realiza acea lucrare.

9.     Realizează la finalul lucrării o bibliografie. Bibliografia este extrem de importantă, pentru că numai în acest fel demonstrezi cât de mult te-ai documentat. Există multe modele de bibliografie. Eu ți-l propun pe următorul:

Bibliografie

·         Irina,  Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Editura Humanitas, București, 1998;

·         Ion, Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dicționar, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997;

·         Ion, Ghinoiu, Sărbători și obiceiuri românești, Editura Elion, București, 2003;

·         Ion, Ghinoiu, Panteonul românesc. Dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2001;

·         Marian, Simion, Florea, Sărbărtorile la români. Studiu etnografic. Vol. II (Păresimile), Institutul de Arte Grafice, București,1899;

·         Mircea, Eliade, Sacrul și profanul,  Editura Humanitas, București, 1992;

·         Narcisa, Alexandra, Știucă, Spirala sărbătorilor, Editura Astra Museum, Sibiu, 2014.

Oare cum ia naștere o operă literară?

sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Corbul
 Ilustrație de Gustave Doré (1884).

      Aceasta bănuiesc că este întrebarea oricărui lector atunci când termină de citit o carte. Cu toții știm cât de curioasă este ființa umană. Dorința cea mai mare a lectorului este să  poată pătrunde tainele creației, să le deslușească. De multe ori citim un text și apoi ne întrebăm oare cum  reușește o persoană să creeze din nimic un univers ficțional care evocă atâta forță și emoție.

      Ei bine, în această privință lucrurile se împart în două categorii: unele persoane consideră ca a scrie este un dar, mai precis un har, aceasta este și concepția împărtășită de Platon, iar alții consideră că a scrie este de fapt un meșteșug, care se dezvoltă, și că nu este pur și simplu un dar divin. Cea din urmă concepție a fost susținută de Aristotel și de o mulțime de autori moderni.

      Recent am citit eseul lui Edgar Allan Poe intitulat ”Filosofia compoziției” apărut la editura Univers, București în anul 1971, în care destăinuie cu foarte mare sinceritate cum a creat faimosul său poem ”Corbul”.  La începutul eseului Poe critică faptul că majoritatea autorilor vor să dea impresia lectorilor că ei creează prin intermediul unei inspirații care provine de la o instanță superioară omului și anume Divinitatea. Eu îi împărtășesc părerea lui  Edgar Allan Poe și anume că într-adevăr trebuie să ai o anumită înclinație către creație, dar trebuie să concepi o operă ajutându-te de anumite tehnici.

      Poe demonstrează în acest eseu că nici un element din poem nu poate fi pus pe seama unei intuiții sau ca fiind accidental: ”Scopul meu este să dovedesc că nici un moment din compunerea lui nu poate fi pus pe seama unei intuiții, că lucrarea a înaintat, pas cu pas, spre forma difinitivă, cu precizia și cu consecvența unei probleme de matematică” (Poe 1971, p.36)

Pregătiți să aflăm cum a luat naștere acest poem?

       Ei bine, haideți să pătrundem în mintea autorului. Din acest eseu am ales să prezint cele mai importante momente care explică modul în care a luat naștere poemul ,,Corbul”. Prima preocupare a autorului a fost alegerea dimensiunii ideale a poemului. Poe afirmă că poemul trebuie să aibă 100 de versuri pentru că altfel interesul lectorului va scădea și efectul pe care poemul ar fi trebuit să îl aibă asupra cititorului va fi anihilat.

Apoi Poe consideră că cel mai legitim ton poetic este cel melancolic. Prin urmare este logic că tema poeziei trebuie să fie în concordanță cu tonul. Tema poeziei este moartea unei femei frumoase, iubite. Desigur că apare și imaginea unui îndrăgostit care să plângă imaginea iubitei. Până acum totul pare extrem de logic. Ceea ce va urma se dovedește a fi și mai matematic. Autorul eseului scoate în relief faptul că fiecare strofă trebuie să fie urmată de un refren. Acesta reprezintă un ,,efect artistic” (Poe 1971, p.40). Refrenul trebuie să fie scurt și unde mai pui că trebuie să conțină sunetele ”o” și ”r” și trebuie să evidențieze tonul poemului și anume melancolia. Refrenul ales este ,,Nevermore”.               Următorul pas este alegerea unui pretext pentru ca acest refren să poată fi repetat la finalul fiecărei strofe. Autorul realizează faptul că o ființă umană nu poate repeta acest refren și că trebuie introdusă o ființă nerațională precum un corb. Îndrăgostitul trebuie să poarte un dialog cu acest corb, să îi pună întrebări. Întrebările trebuie gradate, întrucât primele să fie mai ușoare, iar spre finalul poemului să evolueze către unele mai profunde.  O altă problemă importantă în constituirea poemului este alegerea unui loc în care corbul și îndrăgostitul să se întâlnească. Poe admite faptul că trebuie să aleagă un ”spațiu circumscris” (Poe 1971, p. 45), deoarece în acest fel va spori efectul întâmplării și se va menține atenția cititorului asupra poeziei. Îndrăgostitul se află în camera sa. Dintr-odată în timpul unei nopți ploiase apare un corb care îi bate în geam. Faptul că pasărea își face apariția în timpul unei nopți furtunoase reprezintă pretextul pentru ca acest corb să caute adăpost. Spre finalul eseului, Poe reliefează că până la ultimele două strofe totul seamănă cu o narațiune care se ghidează după repere extrem de logice. Pentru ca această poezie să nu rămână în acest stadiu, Poe a creat ultimele două strofe care insuflă poeziei un înțeles mult mai abstract. Spre exemplu, sintagma: ”pliscu-nfipt în mine” accentuează momentul în care cititorul va crede că acest corb trebuie înțeles ca un simbol. Poe evidențiază că prin corb a dorit să simbolizeze ”amintirea jalnică, nepieritoare” (Poe 1971, p. 49).

     Acestea fiind zise, ce părere aveți, creația evoluează precum o problemă de matematică sau aceasta  este dictată de o  instanță supremă?